FMI va conditiona ajutorul dat Greciei

Marti, 30 Martie 2010, ora 18:34
1338 citiri
FMI va conditiona ajutorul dat Greciei

Fondul Monetar International (FMI) va stabili conditii in cazul in care va oferi asistenta financiara Greciei, a avertizat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, confirmand astfel ingrijorarile unor lideri europeni in legatura cu participarea FMI la planul de ajutor pentru Atena.

Saptamana trecuta, liderii zonei euro au cazut de acord asupra unui plan de sustinere financiara care combina imprumuturi bilaterale intre state ale zonei cu finantare oferita de FMI.

Insa Strauss-Kahn a subliniat, intr-un interviu acordat in avionul care il ducea de la Varsovia la Bucuresti, ca orice pachet de ajutor pentru Grecia "va fi un program FMI decis de FMI, asa cum se intampla cu orice alta tara", potrivit Bloomberg.

"FMI va defini conditiile, asa cum facem cu orice tara", a adaugat el, precizand ca FMI nu se va implica in rezolvarea problemelor Greciei decat dupa ce autoritatile de la Atena solicita asistenta.

Comentariile lui Strauss-Kahn vin dupa ce unii lideri europeni au aratat ca prefera un pachet de ajutor pentru Grecia in care sa fie implicata doar Uniunea Europeana.

Saptamana trecuta, presedintele forumului ministrilor de finante din zona euro (Eurogroup), Jean-Claude Juncker, a declarat ca "ar fi preferat" un plan "pur european".

De asemenea, presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a avertizat ca ar fi "foarte, foarte rau" daca se cedeaza catre FMI controlul asupra planului de ajutor pentru Grecia.

FMI este implicat in pachete de sustinere financiara pentru trei state din UE - Romania, Ungaria si Letonia -, carara le-a impus conditii stricte, legate in special de deficitul bugetar si de restructurarea sectorului public, pentru a le acorda bani. Insa ar fi pentru prima data cand FMI se implica in zona euro, in cazul in care Grecia recurge in cele din urma la ajutorul institutiei.

#fmi, #grecia, #criza, #ajutor, #financiar , #stiri FMI