FMI vede un deficit al bugetului de pensii de 1,5% din PIB in T1 si 2,5% la final de an

Marti, 04 Mai 2010, ora 12:56
1528 citiri
FMI vede un deficit al bugetului de pensii de 1,5% din PIB in T1 si 2,5% la final de an

Reprezentantii FMI spun ca dupa analizarea cheltuielilor din trimestrul I reiese ca deficitul bugetului de pensii a ajuns deja la 1,5% din PIB, iar pana la sfarsitul acestui an estimeaza ca se va adanci la 2,5% din PIB, cu aproape 1 punct procentual peste prognoza initiala, sustine liderul BNS.

"Din estimarile facute de reprezentantii FMI reiese ca deficitul bugetului de pensii va urca la sfarsitul anului la 2,5% din PIB, cu un punct procentual mai mult decat prognoza facuta la inceputul anului si va trebui ca Guvernul sa gaseasca solutii pentru reducerea cheltuielilor cu aproape 1 miliard euro din alta parte", a declarat, marti, pentru NewsIn presedintele Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin.

El a precizat ca ar putea fi facute reduceri din zona administratiei publice prin diminuarea numarului de sefi din aparatul central si din administratia publica locala.

Costin a adaugat ca oficialii FMI "sunt foarte ingrijorati" cu privire la evolutia economica a Romaniei si urmeaza sa reduca estimarea de crestere economica atat pentru tara noastra cat si pentru intregul spatiu european.

"Au recunoscut ca prognozele facute la inceputul anului au fost mult prea optimiste si urmeaza sa faca unele corectii.

In opinia lor, intreaga Europa risca sa se confrunte cu un al doilea simptom de criza economica, ce poate fi mult mai puternica decat prima daca nu se iau urgent masuri ferme pentru relansarea economiei", a mai spus Costin.

Liderul BNS a precizat ca in scrisoarea de memorandum ce va fi semnata la sfarsitul misiunii FMI in Romania cu Guvernul se va regasi un nou punct, care va viza reforma sistemului de sanatate publica.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#fmi deficit buget pensii criza relansare economie , #stiri FMI