Grecia a solicitat oficial prima transa, de 20 de miliarde de euro, din ajutorul UE/FMI

Marti, 11 Mai 2010, ora 15:50
1089 citiri
Grecia a solicitat oficial prima transa, de 20 de miliarde de euro, din ajutorul UE/FMI

Grecia a solicitat oficial, marti, prima transa, de 20 de miliarde de euro, din programul de sustinere financiara al Uniunii Europene si FMI, intr-un climat de incertitudini marcat de scaderea burselor, in pofida acordului istoric de sustinere a zonei euro, precizeaza Mediafax.

Ministerul elen de Finante a trimis o scrisoare Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene (BCE) si Fondului Monetar International (FMI) prin care cere o prima transa de 20 de miliarde de euro, in cadrul planului de 110 miliarde euro, pe trei ani, adoptat vineri.

Potrivit ministerului, activarea mecanismului trebuie sa aiba loc imediat, poate chiar in cursul acestei zile.

Autoritatile de la Atena au recunoscut, la sfarsitul lunii aprilie, ca nu au capacitatea sa ramburseze, la 19 mai, imprumuturi scadente in valoare de noua miliarde de euro.

In schimbul ajutorului, Grecia s-a angajat sa aplice un program drastic de austeritate in vederea reducerii deficitului bugetar care, anul trecut, a atins 14% din PIB.

Sindicatele au anuntat noi proteste pentru ziua de miercuri, chiar daca majoritatea grecilor sustin masurile de reforma.

Guvernul a adoptat, luni, si proiectul de reforma a pensiilor, care prevede reducerea acestora in medie cu 7%, pana in 2015, si majorarea varstei de pensionare. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#grecia ajutor fmi ue transa , #stiri FMI