Patru state europene, pe lista "neagra" a FMI. Ar putea porni criza mondiala

Marti, 14 Ianuarie 2014, ora 07:00
2221 citiri
Patru state europene, pe lista "neagra" a FMI. Ar putea porni criza mondiala

Fondul Monetar International (FMI) a anuntat luni ca a adaugat Danemarca, Finlanda, Norvegia si Polonia pe lista tarilor ale caror sectoare financiare trebuie sa fie supuse unor controale regulate, in incercarea de a evita repetarea unei crize financiare globale.

In 2010, FMI a identificat 25 de state pentru care evaluarea sectoarelor lor financiare va fi obligatorie. Aceste evaluari au avut un caracter facultativ inaintea crizei financiare din 2008-2009, care a demonstrat cat de rapid problemele financiare dintr-o tara se pot extinde si in statele vecine precum si in restul lumii.

Peste jumatate din cele 29 de sectoare financiare considerate de FMI de "importanta strategica" sunt amplasate in Europa.

"Sectoarele financiare din aceste tari sunt puternic interconectate nu numai intre ele ci si cu alte centre financiare globale", sustine FMI. "Acest lucru le face centre ale retelei financiare globale si importante pentru stablitatea sistemica globala" adauga Fondul.

Potrivit unei noi metodologii, care a fost de asemenea publicata luni, FMI a informat ca va revizui nu numai cat de expuse sunt bancile unei tari fata de bancile din alte state ci si expunerea pe datoriile suverane precum si legatura dintre o tara si bancile sale. De asemenea, FMI are de gand sa analizeze fenomenele de tip contagiune a pretului, cum sunt legaturile stranse dintre pietele bursiere din intreaga lume.

Consiliul director al FMI a salutat noua metodologie, dar a avertizat ca ar putea omite anumite tari care au suferit crize bancare si financiare dupa 2008. In plus, boardul s-a aratat ingrijorat de riscul ca prin concentrarea pe analizeze derulate asupra celor 29 de tari de importanta strategica, personalul FMI va avea mai putin timp pentru a face analize asupra sectoarelor financiare din restul lumii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#sisteme financiare UE, #supraveghere FMI, #fondul monetar international , #stiri FMI