ING vede un curs valutar de 4,15 lei/euro, in martie

Joi, 14 Ianuarie 2010, ora 11:56
1217 citiri
ING vede un curs valutar de 4,15 lei/euro, in martie

ING Bank Romania a revizuit prognozele pentru cursul de schimb pe parcursul lui 2010, estimand un nivel de 4,15 lei/euro la finalul primului trimestru, pentru ca apoi sa vada o depreciere a leului spre 4,25 unitati/euro la jumatatea anului si revenirea spre 4,10 unitati/euro la sfarsitul lui 2010, informeaza NewsIn.

"In cazul unei intariri semnificative a leului fata de euro, pe fondul randamentului favorabil si cresterii apetitului pentru risc la nivel global, activitatea economica ar putea fi afectata. Motivul este ca economia nu a beneficiat suficient de deprecierea leului si acum s-ar putea confrunta cu o intarire a monedei. Prin urmare, BNR ar putea fi fortata sa intervina pentru a deprecia leul, acesta fiind principalul motiv pentru care nu vedem cursul sub 4 lei/euro, fara a exclude insa valori sub acest prag, cu caracter temporar", arata raportul publicat de ING Bank.

Prognoza pentru cursul de schimb a fost revizuita de la 4,40 la 4,15 lei/euro pentru finalul primului trimestru, tot de la 4,40 la 4,25 lei/euro pentru jumatatea anului, de la 4,35 la 4,20 pentru finalul trimestrului III si de la 4,20 la 4,10 lei/euro pentru finalul lui 2010.

Analistii ING explica revizuirea prognozei si prin imbunatatirea sentimentului fata de Romania dupa stabilizarea situatiei politice.

"Eliberarea transelor de la FMI si CE in februarie (3,3 miliarde euro in total) pare sa fie principalul eveniment de pe radar, dar este, cel mai probabil, deja luat in calcul de piata. Din aprilie, am putea vede o depreciere a leului pe fondul unei noi reduceri a dobanzii cheie la 7%, ceea ce ar diminua avantajele pentru speculatiile pe leu. In a doua parte a anului, am putea asista la imbunatatiri vizibile in economia Romaniei (mai ales datorita unei responsabilitati fiscale mai mari), ceea ce ar putea determina aprecierea suplimentara a monedei nationale fata de euro", se mai precizeaza in raportul bancii.

Analistii ING apreciaza ca, in 2009, banca centrala s-a concentrat puternic pe protejarea monedei, chiar si cu pretul unor dobanzi mari (la 3 luni, rata a fost in medie de 9% in 2009, in ciuda unei caderi economice de 6,5%).

"Evolutia a fost contrara estimarii noastre ca BNR va incerca sa sustina economia, prin corelarea dobanzilor din piata cu cea de politica monetara, permitand astfel deprecierea temporara a leului spre 4,5-4,7 unitati/euro", mai sustin ei.

De asemenea, raportul ING arata ca intrarile de capital speculativ care au dus la aprecierea leului la inceput de 2010 sunt justificate de dobanzile mari oferite pe piata loala (randament de 9% pentru 3-5 ani), de strategia bancii centrale de a proteja moneda nationala, de stabilizarea mediului politic si de reactia intarziata a leului fata de restul valutelor din regiune in 2009.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
#curs, #depreciere, #dobanzi, #fmi, #leu , #stiri FMI