Italia nu a cerut FMI ajutor financiar

Marti, 29 Noiembrie 2011, ora 09:31
945 citiri
Italia nu a cerut FMI ajutor financiar

Fondul Monetar International (FMI) nu a primit pana in prezent "nicio cerere de ajutor" pentru un plan de salvare din partea Italiei, a declarat, la Lima, directorul FMI, Christine Lagarde, care a dezmintit totodata si negocierile "cu Italia sau Spania" in acest sens, relateaza AFP.

FMI "imprumuta atunci cand i-o cere o tara care are nevoie de ajutor", a declarat Lagarde pentru presa, la Lima, in cadrul primei etape a unui turneu latino-american. Ajutorul "poate fi preventiv sau asociat unui program. In acest stadiu, nu am primit nicio cere din partea Italiei si nu suntem in negocieri nici cu Italia, nici cu Spania", a adaugat ea.

Anterior Christinei Lagarde, care a facut aceste declaratii dupa o intalnire cu presedintele din Peru Ollanta Humala, si FMI a dezmintit aceasta informatie referitoarea la existenta unor discutii intre Fond si autoritatile italiene cu privire la un plan de salvare a tarii, evocat in presa italiana.

Potrivit cotidianului La Stampa, acest imprumut, in valoare de 400 pana la 600 de miliarde de euro, ar permite Italiei sa dispuna de un ragaz de 12 pana la 18 luni, pentru a pune in aplicare reduceri bugetare si reforme economice destinate consolidarii cresterii economice.

Bursele europene au inregistrat cresteri puternice luni, in urma zvonurilor anuntand progrese in vederea iesirii zonei euro din criza datoriilor, inclusiv cele cu privire la un plan de ajutorare a Italiei de catre FMI.

Comisia Europeana (CE) a dezmintit, de asemenea, luni, orice negocieri intre FMI si autoritatile italiene.

"FMI este, deja, bine angajat, daca priviti spre zona euro, in acest moment existand programe in Irlanda, Portugalia, Grecia, si a propus si organizeaza, in prezent, o monitorizare fiscala in Italia", a subliniat Lagarde luni.

#FMI solicitare ajutor Italia, #imprumut FMI Italia, #bani europenei Italia , #stiri FMI