Lupta pentru sefia FMI, pe ultima suta de metri. Cine pe cine sustine?

Marti, 14 Iunie 2011, ora 23:50
1498 citiri
Lupta pentru sefia FMI, pe ultima suta de metri. Cine pe cine sustine?

Numele vehiculate in lupta pentru sefia FMI au fost multe, de cand a inceput scandalul cu fostul sef Dominique Strauss-Kahn si pana in prezent. Insa, FMI a decis, luni, ca doar doua nume mari pot intra in competitie: ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, si Agustin Carstens, guvernatorului bancii centrale din Mexic.

Boardul FMI, instanta formata din reprezentanti ai 24 de tari sau grupuri de tari, si-a fixat ca obiectiv sa desemneze un nou director general pana la 30 iunie, astfel, cei doi candidati mai au numai jumatate de luna la dispozitie, pentru a convinge sa fie alesi.

In ciuda faptului ca Agustin Cartens pare sa fie mai experimentat, avand in vedere ca a detinut functii precum ministru de Finante, sef al Bancii Centrale din Mexic timp de patru ani si fost director general adjunct al FMI, candidatura frantuzoaicei pare sa adune, totusi, mai multe voturi.

Christine Lagarde are, in primul rand, sprijinul a sapte europeni: Temmeyer Hubert (Germania), Ambroise Fayolle (Franta), Gibbs Alexander (Marea Britanie), Kiekens Willy (Belgia), Age Bakker (Olanda), Sadun Arrigo (Italia) si Andersen Benny (Danemarca), scrie Le Parisien.

Reprezentantii Africii sunt si ei tot de partea lui Lagarde. Astfel, egipteanul Abdel Shakour Shaalan, care reprezinta douasprezece tari arabe si Maldive, ar trebui sa urmeze sfatul autoritatilor si sa o voteze pe Lagarde, ca si togolezul Kossi Assimaidou, care reprezinta 22 de tari francofone din Africa.

Mexicanul Agustin Carstens are si el sustinatorii sai. Carlos Perez-Verdia, care reprezinta sase tari din America Latina si Spania, il va sustine pe compatriotul sau.

Si daca argentinianul Alfredo Mac Laughlin nu si-a exprimat inca, personal, o preferinta, Bolivia, Paraguay, Peru si Uruguay, tari pe care le reprezinta, i-au sugerat sa-l sprijine pe Agustin Carstens.

Alti patru membri asteapta ca Statele Unite sa ia o decizie. Cei doi directori care au majoritatea drepturilor de vot, Meg Lundsager (SUA) si Mitsuhiro Furusawa (Japonia), nu au luat inca o decizie.

Secretarul american al Trezorerie, Timothy Geithner, nu a facut, deocamdata, niciun fel de angajament. In functie de pozitia Statelor Unite, pe acelasi principiu ar putea vota si Thomas Hockin (care reprezinta Canada, Irlanda, noua tari din Caraibe si Belize) si Ahmed Abdulkarim Alkholifey (Arabia Saudita).

La randul sau, Japonia nu si-a exprimat inca intentia. Tarile BRICS (Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud) sunt si ele dezbinate. In cazul in care vor gasi un teren comun pentru criticarea faptului ca FMI a fost condus de europeni, acestea ar putea sa-l voteze pe mexicanul Agustin Carstens.

Pe langa toti acestia, inca patru reprezentanti in boardul FMI mai sunt de convins. Der Jiun Chia (din Singapore, reprezentand 13 tari din Asia si doua din Oceania), Christopher Legg (din Australia, reprezentand cincisprezece tari din Asia) si Jafar Mojarrad (Iran, care reprezinta patru tari din Africa, Afganistan si Pakistan) nu cred ca este o prioritate ca Europa sa dea seful institutiei.

Incerta este si parerea lui Rene Weber (din Elvetia, reprezentand Polonia, Serbia, Azerbaidjan si patru tari din Asia Centrala).

Citeste continuarea pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#candidat sefie fmi, #dominique struass kahn, #sef fmi , #stiri FMI