Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) a elaborat un proiect de Hotarare de Guvern prin care solicita suplimentarea bugetului ministerului pe anul 2010 cu suma de 30,6 milioane lei, din Fondul de rezerva bugetara prevazut pentru acest an, pentru plata obligatiilor restante, relateaza NewsIn.
"Prin alocarea sumelor necesare platii arieratelor inregistrate de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri se asigura incadrarea in tintele stabilite prin Acordul Stand-by incheiat cu Fondul Monetar International, increderea investitorilor in climatul socio-economic romanesc", se arata in Nota de Fundamentare a proiectului de act normativ.Acordul Stand-by incheiat cu FMI impune Romaniei atingerea anumitor tinte referitoare la pierderile operationale si arieratele care reprezinta o conditionalitate pentru eliberarea transelor aferente imprumutului contractat.
Totodata, cresterea cuantumului arieratelor si a pierderilor operationale determina marirea deficitului bugetului general consolidat ceea ce conduce la nerespectarea tintei cuprinse in strategia fiscal bugetara 2011-2014, potrivit proiectului citat.
"MECMA nu are asigurate fondurile necesare pentru asigurarea productiei de apa grea in vederea punerii in functiune si completarii necesarului tehnologic pe durata de viata a unitatilor 3 si 4 de la Centrala Nuclearo-Electrica Cernavoda, in conformitate cu prevederile OUG nr. 80/2006, aprobata prin Legea nr. 78/2007, cu modificarile si completarile ulterioare", se mai arata in Nota de Fundamentare.
Neasigurarea finantarii productiei de apa grea ar avea implicatii negative majore, in sensul ca pentru desfasurarea etapelor de oprire in conditii de siguranta ar fi necesar un efort financiar de peste 220 milioane lei, spun reprezentantii MECMA.