Perioada de rambursare a ajutorului acordat Greciei, prelungita

Duminica, 28 Noiembrie 2010, ora 22:41
890 citiri
Perioada de rambursare a ajutorului acordat Greciei, prelungita

Grecia ar putea obtine o prelungire a perioadei de rambursare a imprumutului de 110 miliarde de euro primit de la Uniunea Europeana si Fondul Monetar International, de la 6 la 11 ani, a declarat Poul Thomsen, oficial al FMI insarcinat cu problema ajutorului primit de statul elen, informeaza Mediafax.

"Avem posibilitatea extinderii perioadei de rambursare, de la circa 6 ani la 11", a afirmat Thomsen intr-un interviu acordat publicatiei elene Realnews, citat de Reuters.

Oficiali ai Greciei, UE si FMI au mentionat in repetate randuri posibilitatea extinderii perioadei in care statul elen trebuie sa returneze imprumutul de 110 miliarde de euro, dar Thomsen a indicat mai precis cat de mult ar putea fi prelungit termenul, dupa acordarea ultimei transe, in 2013.

Primii doi ani, in care Grecia trebuie sa ramburseze cea mai mare parte din datoriile catre UE si FMI, sunt considerati critici.

Potrivit termenilor de rambursare, necesarul de imprumut al Greciei va depasi 70 de miliarde de euro pe an, in perioada 2014-2015, fata de 55 miliarde euro pe an in intervalul 2011-2013.

"Dupa cum stau lucrurile in prezent, Grecia trebuie sa returneze cea mai mare parte a imprumuturilor de 110 miliarde de euro in primii doi ani dupa expirarea programului", a spus Thomsen.

In opinia sa, prelungirea acestei perioade va da pietelor semnalul sa nu se ingrijoreze in privinta returnarii celor 110 miliarde de euro, intrucat nu va afecta celelelate plati. 

#grecia, #rambursare, #imprumut, #fmi , #stiri FMI