Prima rectificare bugetara din acest an va taia cheltuielile publice cu circa 6 miliarde lei

Vineri, 27 Martie 2009, ora 17:09
2194 citiri
Prima rectificare bugetara din acest an va taia cheltuielile publice cu circa 6 miliarde lei

Guvernul va rectifica bugetul pe 2009 printr-o Ordonanta de Urgenta, pentru a se incadra in deficitul bugetar convenit cu FMI, de 4,6% din PIB, urmand sa reduca cheltuielile bugetului general consolidat cu circa 6 miliarde lei, au declarat vineri surse guvernamentale.

Potrivit celor doua anexe ale ordonantei de urgenta ce urmeaza a intra in dezbaterea Executivului, cheltuielile totale ale bugetului - ce includ si bugetele locale si cele de asigurari - vor fi diminuate cu circa 6 miliarde lei, potrivit calculelor actuale ale Finantelor.

Astfel, prima rectificare bugetara din acest an, care va lua in calcul cifrele convenite cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana, ar urma sa diminueze cheltuielile din bugetul de stat cu 3,99 miliarde lei, bugetul asigurarilor sociale cu aproape 1,5 miliarde lei si cheltuielile de mediu cu circa 670 milioane lei.

Deficitul bugetar este prevazut sa se dubleze in cifre absolute - de la 11,8 miliarde lei (2% din PIB-ul de 579 miliarde lei), in bugetul actual, la aproximativ 24 miliarde lei (4,6% din PIB-ul revizuit la 531 miliarde lei), astfel incat si cheltuielile cu dobanzile vor creste.

De asemenea, bugetul pentru somaj va fi suplimentat cu 527 milioane lei, pentru pentru plata somajului si alte masuri de formare profesionala, in contextul in care previziunile privind piata muncii s-au inrautatit.

Ministrul Muncii a anuntat, luni, ca estimarile initiale privind numarul somerilor in 2009, de 525.000 de persoane, ar putea fi depasite cu 200-300.000 de persoane, si ca bugetul ministerului va fi suplimentat cu 500 milioane lei pentru pentru a putea plati indemnizatiile de somaj si pentru a lua alte masurile active, precum formarea profesionala.

Totodata, in Ordonanta de Urgenta ar putea fi prevazuta obligatia principalilor ordonatori de credite de a prezenta lunar cheltuielile facute in acest an, au precizat sursele guvernamentale.

Surse guvernamentale declarau, marti, pentru NewsIn, ca primele calcule facute dupa noua prognoza de crestere economica indica incasari la buget mai mici cu aproximativ 20 miliarde lei fata de nivelul din bugetul actual - adica de circa 173 miliarde lei, in loc de 193 miliarde lei.

Miercuri, Ministrul Finantelor a declarat ca trebuie redus deficitul bugetar cu 1,1 puncte procentuale pana la nivelul de 4,6% din PIB, ceea ce presupune reducerea cheltuielilor bugetare primare cu 0,85% din PIB si majorarea veniturilor cu 0,25% din PIB.

Potrivit lui Pogea, pentru aplicarea ajustarii de 1,1% din PIB, in 2009 vor fi reduse suplimentar cheltuielile cu bunurile si serviciile, cu autoturismele si echipamentele de birou.

In ceea ce priveste veniturile suplimentare de 0,25% din PIB, Guvernul are in vedere imbunatatirea administrarii fiscale, precum si alte masuri care vor fi discutate cu patronatele si sindicatele.

Potrivit intelegerii cu FMI, toate veniturile bugetare suplimentare vor merge jumatate catre investitii si jumatate catre ajustarea deficitului bugetar.

Pogea a precizat ca Executivul va monitoriza companiile de stat, pentru reducerea pierderilor.

"Companiilor de stat nu li se va permite sa mai acumuleze noi arierate si trebuie sa se restructureze pentru a-si creste performanta economica", a mai spus el.

Guvernul a revizuit in scadere estimarea produsului intern brut (PIB) pentru anul 2009, la 531 miliarde lei, de la 579 miliarde lei, in conditiile in care se asteapta la o recesiune.

#rectificare bugetara, # buget, # deficit, # cheltuieli, # fmi , #stiri FMI