Prognoza privind evolutia PIB al Romaniei, nemodificata de FMI

Duminica, 04 Iulie 2010, ora 23:23
1899 citiri
Prognoza privind evolutia PIB al Romaniei, nemodificata de FMI

Prognoza FMI privind evolutia Produsului Intern Brut al Romaniei in 2010, respectiv o scadere de 0,5%, nu va fi modificata semnificativ dupa decizia autoritatilor de reducere a salariilor din sectorul bugetar si majorarea TVA, a declarat pentru MEDIAFAX Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania.

Fondul mentine deocamdata prognoza de contractie economica de 0,5% in acest an, insa expertii institutiei urmeaza sa decida in perioada urmatoare, pe baza unor noi date privind economia romaneasca, daca va fi nevoie de modificarea estimarii in cadrul noii misiuni de evaluare, care va avea loc la sfarsitul lunii iulie.

Franks a spus totodata ca FMI mentine estimarea privind o crestere economica pozitiva anul viitor, iar expertii Fondului se asteapta la o crestere trimestriala pana la finele acestui an.

"Nu anticipam ca vor fi efecte negative suplimentare (asupra PIB, n.r.) din cresterea TVA comparativ cu cele din masurile de taiere a cheltuielilor anuntate anterior.

Pensionarii vor avea mai multi bani de cheltuit, ceea ce va stimula economia, dar ceilalti oameni vor plati un TVA mai mare, deci vor avea mai putini bani de cheltuit. Astfel, cele doua efecte se vor anihila reciproc", a apreciat el.

Reprezentantul FMI a spus ca ar fi fost bine ca Romania sa aiba spatiu pentru stimuli fiscali la inceputul crizei, dar cand a inceput criza Romania deja avea un deficit bugetar foarte mare.

In ceea ce priveste majorarea TVA de la 19% la 24%, Franks a precizat ca membrii board-ului FMI au fost "placut impresionati" de rapiditatea cu care Guvernul a gasit o alternativa la decizia Curtii Constitutionale de a nu aproba reducerea pensiilor.

Intrebat daca primul set de masuri, care includea reducerea pensiilor, ar fi fost mai adecvat, Franks a raspuns negativ, precizand ca Fondul a propus chiar de la ultima vizita in Romania o majorare de taxe.

"Nu, de fapt noi suntem destul de multumiti de actualul mix de politici. De fapt, in timpul ultimei vizite la Bucuresti noi am prezentat Guvernului un pachet de masuri care includeau cresteri de taxe si reduceri de cheltuieli. (…)

Acum avem masuri de 1% din PIB pe partea de cresterii veniturilor si de 1,3% din PIB pe reducerea cheltuielilor, ceea ce este un pachet echilibrat", a explicat Franks. 

#pib, #romania, #prognoza, #fmi , #stiri FMI