Promisiune catre FMI: AVAS va vinde 18 mici societati

Luni, 10 Mai 2010, ora 23:47
1618 citiri
Promisiune catre FMI: AVAS va vinde 18 mici societati

Guvernul s-a angajat in scrisoarea suplimentara de intentie cu FMI, obtinuta de MEDIAFAX, ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va finaliza in 2010 vanzarea celor 18 companii mici aflate integral in portofoliu si va ceda participatiile minoritare detinute in cel putin 150 companii.

Scrisoarea de intentie pe care Guvernul o va trimite directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, pentru aprobarea eliberarii urmatoarei transe din imprumutul contractat, prevede totodata lichidarea companiei energetice Termoelectrica prin separarea activelor viabile si inchiderea restului companiei pana la finele lunii martie 2011, precum si privatizarea Companiei de Cai Ferate Marfa pana la finele lunii martie 2011.

Guvernul va reactiva "in mod agresiv" programul de privatizare, mai ales in domenii precum industria, energia, transportul, turismul si agricultura, iar Ministerul Economiei va initia de asemenea vanzarea participarilor minoritare in mai multe companii aflate sub controlul sau, este specificat in scrisoare.

"In cele din urma, vom retrage treptat subventiile pentru extractia de carbune pana la finele anului 2010 si vom elabora o strategie de exit care sa fie desfasurata pe urmatorii cinci ani", se arata in document. O misiune FMI s-a aflat in ultimele doua saptamani la Bucuresti pentru cea de-a patra evaluare a derularii programului economic care conditioneaza imprumuturile.

In urma acestei revizuiri consiliul director al FMI va decide in a doua parte a lunii iunie daca se va elibera cea de-a cincea transa din acord, in suma de aproape 900 milioane euro.

Seful misiunii FMI de evaluare a acordului cu Romania, Jeffrey Franks, a declarat ca board-ul FMI va discuta acordarea celei de-a cincea transe a acordului cu Romania la finele lunii iunie, daca Guvernul va lua pana atunci masurile la care s-a angajat, in caz contrar data urmand sa fie amanata cu cateva saptamani.

Romania are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, BM si BERD, urmand sa ajunga la 19,95 miliarde euro. Romania a atras deja imprumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro. 

Downloadeaza Memorandumul de Intelegere

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#avas, #companii, #fmi, #guvern, #mici, #promisiune , #stiri FMI