Renuntarea la 60.000 bugetari vs. inghetarea salariilor in 2011

Vineri, 23 Aprilie 2010, ora 23:55
1766 citiri
Renuntarea la 60.000 bugetari vs. inghetarea salariilor in 2011

Numarul de bugetari va trebui redus cu 4% in 2010, respectiv cu aproape 60.000, iar daca Guvernul nu va lua acceasta masura pana in octombrie, salariile angajatilor de la stat vor fi inghetate si in 2011, pentru a ne incadra in tinta de cheltuieli convenita cu FMI, au declarat surse guvernamentale.

"Daca nu se dau afara cel putin 4% din angajatii de la stat, nu putem indexa salariile angajatilor din sistemul bugetar in 2011. Masura trebuie luata pana pe 15 octombrie, cand ne ducem in Parlament cu bugetul pe anul urmator.

Daca nu se ia aceasta decizie, si numarul disponibilizatilor va fi mai mic de 60.000, salariile vor fi indexate foarte putin, cu diferenta de bani care se economiseste in acest fel", au precizat vineri, pentru NewsIn, surse guvernamentale.

Reprezentantii guvernamentali au adaugat ca, "daca pana in octombrie nu avem date clare, nu putem merge cu cresterea salariilor pentru ca trebuie sa atingem acea tinta de 8,2% din PIB pentru cheltuielile cu salariile in 2011".

Sursele au adaugat ca "urmeaza a fi disponibilizati inca 15.000 de angajati din invatamant in septembrie, 3.300 de salariati din asistenta sociala, in conditiile in care alte 19.000 de persoane ar urma sa iasa din sistem pe cale naturala, respectiv prin pensionare, demisie, deces,..".

In plus, vor trebui facute disponibilizari si in administratia locala, precum si in sanatate, prin transformarea spitalelor din mediul rural in camine de batrani.

In ceea ce priveste disponibilizarile care ar putea avea loc in administratie, reprezentantii guvernului au explicat ca Ministerul Administratiei si Internelor asteapta un raspuns din partea Fondului Monetar international (FMI) in legatura cu proiectul de lege care instituie standardele de cost in administratia locala.

"Din administratia centrala ar tebui disponibilizate aproape 2.000 de persoane, de la Ministerul Dezvoltarii, Ministerul Economiei si Ministerul Educatiei, in urma comasarii cu Ministerul Turismului, Ministerul IMM-urilor si respectiv cu Ministerul Sporturilor.

Este vorba de angajatii care lucreaza in directiile ce se regaseau in fiecare dintre ministerele comasate", au mai explicat sursele. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
A fost inventat softul care ghicește dacă un angajat e gata să-și dea demisia. Cum ar putea utiliza patronii rezultatele
A fost inventat softul care ghicește dacă un angajat e gata să-și dea demisia. Cum ar putea utiliza patronii rezultatele
Patronii îngrijoraţi de fluctuaţia angajaţilor sau care îşi pun întrebări despre perioada de timp în care o persoană recrutată va rămâne la noul ei loc de muncă ar putea conta, în...
#bugetari, #inghetare salarii, #concedieri, #fmi , #stiri FMI