Revenirea Iranului in piata petrolului sperie si FMI-ul: Barilul ar putea cobori la 5 dolari

Miercuri, 23 Decembrie 2015, ora 14:11
4507 citiri
Revenirea Iranului in piata petrolului sperie si FMI-ul: Barilul ar putea cobori la 5 dolari
Foto: Trading Banks

Pentru tarile exportatoare de petrol si companiile de profil, cosmarul pare sa nu se mai termine. Revenirea in piata de energie a Iranului ar putea da semnalul unei prabusiri totale a pretului petrolului, considera analistii FMI.

Din ianuarie, odata cu retragerea sanctiunilor economice pentru Iran, piata de petrol ar urma sa fie inundata cu inca 500.000 de barili zilnic, pretul petrolului putand sa coboare la un nivel cuprins intre 5-15 dolari, conform unui raport FMI de saptamana aceasta, relateaza blogul Fuel Fix.

Prognoza soc

Piata a reactionat la socul retragerii sanctiunilor economice internationale pentru Iran inca de la mijlocul acestui an, cand petrolul a inregistrat o prabusire de peste 30%, in prezent tranzactionandu-se in jurul valorii de 35 de dolari/baril.

Expertii FMI cred, totusi, ca riscul nu a fost atenuat in totalitate, Teheranul avand in plan si dezvoltarea a 70 de noi proiecte in campurile sale petroliere.

De asemenea, Iranul are stocata o rezerva de 36 de milioane de barili in tancurile petroliere din porturile sale, ceea ce inseamna o perioada de cosmar pentru piata de energie, cel putin in primele luni ale acestui an.

In raportul de luna aceasta al Agentiei Internationale pentru Energie, expertii au apreciat ca petrolul suplimentar pe care Iranul il poate adauga in piata anul viitor ar putea ridica nivelul global al rezervelor constituite cu aproape 300 milioane de barili.

In prezent, rezervele de petrol constituite pe intreg globul au atins nivelul de 490 milioane de barili, cel mai mare stoc de combustibil intalnit in ultimii 85 de ani.

Din 2011 si pana in prezent, productia de petrol a Iranului a scazut cu aproape 1 milion de barili/zi, iar o revenire la cota de productie anterioara ar da peste cap tranzactiile.

"O parte din impact a fost deja absorbita in piata futures, dar declinul pretului petrolului se poate accentua daca Iranul va creste exporturile", au apreciat analistii FMI.

Economistii institutiei cred ca reactia pietei depinde foarte mult de politica pe care statele membre OPEC o vor adopta odata cu revenirea Iranului in piata de energie.

La inceputul acestei luni, ultima sedinta OPEC a demonstrat ca membrii cartelului se opun reducerii cotei de productie de teama pierderii pietelor de desfacere in fata exporturilor de petrol ale Teheranului.

#cotatie baril 2016, #rezerve globale petrol, #export petrol Iran, #raport FMI , #stiri FMI