Serbia solicita de la FMI un imprumut de 3 miliarde euro

Luni, 16 Martie 2009, ora 15:31
1728 citiri
Serbia solicita de la FMI un imprumut de 3 miliarde euro

Serbia a solicitat de la Fondul Monetar International (FMI) un credit pe doi ani, in valoare de 3 miliarde euro, cu 50% mai mult decat in planul initial, pentru a sustine sistemul financiar, a declarat luni vicepremierul Serbiei, Mladjan Dinkic, citat de Reuters.

"Cred ca FMI va aproba 2 miliarde euro pentru acest an si un total de 3 miliarde euro pentru doi ani", a declarat Dinkic cu ocazia unui forum economic.

Suma mai mare decat se estima este ultimul din seria unor semnale ca actuala criza economica are un impact mult mai mare asupra Balcanilor decat prevedeau politicienii in urma cu doar o luna.

In discutiile cu FMI ce au inceput luni, Serbia incearca sa renegocieze un acord de 520 milioane dolari incheiat in luna noiembrie, concentrandu-se asupra protejarii rezervelor valutare.

"Imprumutul FMI va fi important pentru increderea natiunii in sistem", a spus Dinkic.

Serbia estimeaza ca FMI va accepta un deficit fiscal mai mare, de cel putin 3% din PIB, in urcare fata de nivelul de 1,75% stabilit in cadrul ultimului acord stand-by.

Guvernul condus de premierul Mirko Cvetkovic nu a publicat inca un plan de reducere a cheltuielilor, vazut ca un element cheie intr-un nou acord.

Productia industriala a scazut in ianuarie cu 17,1% fata de aceeasi perioada a anului precedent, inflatia s-a accelerat la 10,7%, iar banca centrala a cheltuit peste 500 milioane dolari pentru a echilibra deficitul de plati.

Imprumutul FMI ar consolida rezervele valutare, ce se situau in ianuarie la un nivel de 7,99 miliarde euro.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#serbia, # fmi, # imprumut, # sustinere, # sistem financiar , #stiri FMI