Strauss-Kahn, la un pas de sinucidere?

Miercuri, 18 Mai 2011, ora 09:12
1142 citiri
Strauss-Kahn, la un pas de sinucidere?

Oficialii inchisorii Rickers Island din New York, unde este inchis directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, se tem ca acesta s-ar putea sinucide, dupa ce in urma examenului psihologic a reiesit ca ar putea avea tentative de sinucidere, anunta NewsIn.

Strauss-Kahn se afla de luni la inchisoarea de maxima securitate, singur in celula, dupa ce a fost acuzat ca a incercat sa violeze o camerista a unui hotel de lux din New York.

Potrivit postului de radio Vocea Americii, un oficial de la inchisoarea Rickers Island a declarat marti ca Strauss-Kahn a fost plasat sub monitorizare suicidala, dupa ce a fost examinat psihologic. Oficialul nu a dat alte detalii.

Pe plan extern, tot mai multe voci sugereaza ca Dominique Strauss-Kahn ar trebui sa demisioneze din fruntea FMI, mai ales ca i s-a refuzat eliberarea pe cautiune. Francezul urmeaza sa fie prezentat din nou in fata instantei vineri, iar atunci avocatii sai ar putea cere din nou eliberarea pe cautiune.

Ministrul austriac de finante, Maria Fekter, a spus ca Dominique Strauss-Kahn ar trebui sa demisioneze, pentru a evita prejudicierea imaginii FMI.

Ministrul spaniol de finante, Elena Salgado, si-a exprimat compasiunea pentru femeia care se presupune ca ar fi fost victima sefului FMI.

Pe de alta parte, oficiali din China si Brazilia sugereaza ca urmatorul director general al FMI ar trebui sa provina din afara Europei.

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat liderii mondiali ca Dominique Strauss-Kahn are dreptul la prezumptia de nevinovatie, dar a spus ca Europa are candidati buni care i-ar putea lua locul in fruntea FMI.

Toti cei zece directori pe care i-a avut FMI de la infiintare, in 1954, au fost europeni, iar dintre ei, patru au fost francezi. Regula nescrisa care functioneaza este ca directorul FMI sa fie european, in timp ce directorul Bancii Mondiale este american.

#strauss_kahn, #director fmi, #tentiva sinucidere , #stiri FMI