Turcia nu va emite eurobonduri inaintea acordului cu FMI

Marti, 21 Aprilie 2009, ora 09:06
864 citiri
Turcia nu va emite eurobonduri inaintea acordului cu FMI

Bancherii sunt de parere ca Trezoreria turca nu va lansa o noua emisiune de eurobonduri inaintea unui acord cu Fondul Monetar International (FMI), cu privire la termenii unui imprumut, relateaza Reuters.

Turcia va relua, cel mai probabil, discutiile cu FMI pentru un imprumut, dupa ce negocierile au fost suspendate in ianuarie, in timp ce investitorii asteapta sa afle marimea viitorului credit.

Trezoreria ar trebui sa imprumute anul acesta circa 5,6 miliarde dolari de pe pietele internationale si in unica emisiune de eurobonduri din 2009 a vandut obligatiuni de un miliard de dolari, scadente in 14 iulie 2017.

Mai multi bancheri au declarat pentru Reuters, dupa o intrunire intre reprezentantii Trezoreriei si bancile formatoare de piata, de vineri, ca Trezoreria nu planuieste sa emita eurobonduri decat dupa clarificarea detaliilor unui nou imprumut din partea FMI.

In acelasi timp, un alt bancher a declarat ca Trezoreria ar putea considera ca nu este nevoie de o actiune in acest sens, in viitorul apropiat, in functie de marimea pachetului de sprijin acordat de FMI.

Turcia a ajuns in 10 aprilie la un acord de principiu cu FMI in ceea ce priveste conditiile unui nou imprumut de pana la 45 miliarde dolari, pentru ajutorarea statului turc sa depaseasca criza economica.

Discutiile cu FMI cu privire la un acord stand-by au fost suspendate in ianuarie din cauza problemelor ridicate de veniturile neinregistrate, cheltuielile guvernamentale si administrarea taxelor. Ultima intelegere a Turciei cu FMI se referea la un pachet de sprijin de 10 miliarde dolari, insa aceasta a expirat in mai 2008.

In ultimele sase luni, FMI a aprobat imprumuturi de 60 miliarde dolari statelor din regiune, intre care Ungaria, Letonia, Romania, Serbia si Ucraina.

Saptamana trecut, Banca Mondiala a anuntat ca se asteapta ca economia Turciei sa se comprime intre 2 si 6% anul acesta, in contextul in care criza globala a afectat productia si exporturile. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
#acord, #eurobonduri, #fmi, #obligatiuni , #stiri FMI