UGIR 1903: detaliile acordului cu FMI pot fi schimbate

Luni, 17 Mai 2010, ora 16:43
1380 citiri
UGIR 1903: detaliile acordului cu FMI pot fi schimbate

Presedintele UGIR 1903, Cezar Corici, a declarat luni ca liniile mari ale acordului cu FMI, precum incadrarea intr-un anumit deficit bugetar, nu pot fi modificate, dar ca modalitatile prin care se poate ajunge la acei parametri se pot rediscuta e si ca acest lucru il asteapta CES de la Executiv, relateaza NewsIn.

"Scrisoarea CES va fi trimisa imediat, nu se mai reuneste pentru asa ceva.

Deci asteptam invitatia Guvernului de a amenda, nu fondul, nu parametrii. N-avem ce sa discutam acolo. Fondul Monetar are dreptate din acest punct de vedere.

Dar pentru a amenda detaliile si pentru a asigura masuri de stimulare a economiei care sa ne dea garantia ca acest efort nu este facut de pomana de cetatenii Romaniei. stim precis ca textul, asa cum a afirmat si presedintele Romaniei, poate fi modificat.

Continutul economic nu poate fi modificat si haideti sa-l fixam din nou: reincadrarea in deficitul bugetar de 6,8 la suta incepand cu luna urmatoare. (...) Asta poate fi facut prin reducerea cheltuielilor publice in domeniul bugetar cu 25 la suta.

Dar asta poate sa insemne nu 25 la suta la toate salariile, poate insemna si altceva: restructurarea unor agentii, reducerea unor cheltuieli cu motorina, cu tot felul de prostii, cu deplasari... Fondul mai doreste si o reducere a subventiilor la fondul de pensii.

Asta poate sa insemne si alte cai decat prin reducerea pensiilor cu 15 la suta, care este inacceptabila in Romania", a declarat Corici, la finalul sedintei CES.

El a explicat ca nu se poate vorbi despre o pozitie unitara a CES privind masurile anuntate de Guvern si ca Executivului i se va recomanda, printr-o scrisoare care reflecta opinia tuturor partilor sociale, sa analizeze daca sunt posibile alte modalitati de reducere a cheltuielilor.

"Deci astazi, CES nu a luat nicio decizie, conform legii. Pozitia partilor inseamna faptul ca Guvernului Romaniei i se va comunica pozitia fiecarei parti, in speta a patronatelor si a sindicatelor.

Ceea ce insa ca trebuie sa intelegem din ultimul vot, si anume acela al redactarii unei scrisori catre Guvernul Romaniei, este faptul ca atat patronatele cat si sindicatele inteleg situatia deosebit de grea economica in care se gaseste Romania si vor sa caute pentru o solutie, impreuna cu Guvernul, care sa fie acceptata de FMI.

Deci pe fond, nimeni nu a negat parametrii principali ai scrisorii de intentie in forma sa actuala, ci au fost negate detaliile", a adaugat Corici.

Reprezentantul patronatelor spune ca este nevoie ca solutiile asumate de Romania sa aiba sprijinul partenerilor sociali, si in mod special al sindicatelor, ceea ce ar asigura "liniste si stabilitate interna".

Corici a mai declarat ca patronatele sunt de acord cu reducerea cheltuililor in sectorul public, dar au cerut Guvernului "o strategie de relansare a economiei, care in momentul de fata nu exista".

"Stim precis ca un asemenea Acord, chiar daca ar fi semnat cu Guvernul Romaniei, nu va avea sustenabilitate sociala. Vom asista la miscari de strada si asta va agrava situatia economiei romanesti", a avertizat el.

CES a decis luni sa solicite Guvernului elaborarea unei noi scrisori catre FMI, dar al carei continut sa fie discutat in prealabil cu partenerii sociali.

Decizia a fost luata la propunerea liderului Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Pozitia CES va fi formalizata printr-o scrisoare ce va fi adresata Guvernului.

CES nu a reusit sa dea un aviz favorabil sau negativ scrisorii de intentie elaborat de Guvern catre FMI deoarece nu s-au intrunit cele trei patrimi din voturi fie pro, fie contra, in conditiile in care sindicatele au votat pentru respingerea scrisorii, patronatele au votat pentru adoptarea cu amendamente, iar reprezentantii Guvernului s-au abtinut.

#ugir, #1903, #acord, #fmi , #stiri FMI