Ungaria a depasit tinta de deficit stabilita pentru 2010

Luni, 05 Iulie 2010, ora 23:24
1108 citiri
Ungaria a depasit tinta de deficit stabilita pentru 2010

Deficitul bugetar al Ungariei s-a situat in primul semestru la 119% din tinta stabilita cu Fondul Monetar International (FMI) si Uniunea Europeana (UE) pentru intregul an, transmite Bloomberg, citat de Mediafax. 

Ungaria a avut un deficit de 1.030 miliarde de forinti (4,5 miliarde de dolari) in ianuarie-iunie, potrivit Ministerului Economiei de la Budapesta. Obiectivul pentru intregul an este de 870,3 miliarde de forinti.

In luna iunie, guvernul a raportat un deficit de 297,4 miliarde de forinti.

Oficiali ai FMI si UE, care au asigurat cea mai mare parte a fondurilor pentru acordul de 20 de miliarde de euro incheiat cu Ungaria, vor incepe marti o evaluare a politicilor bugetare.

Guvernul s-a angajat sa reduca deficitul la 3,8% in acest an, iar in primele sase luni ale anului acesta s-a situat la 4%.

Executivul ungar vrea sa impuna o taxa de 187 miliarde de forinti institutiilor financiare prezente in tara, inclusiv 120 de miliarde de forinti pentru banci. 

#ungaria, #deficit, #bugetar, #fmi , #stiri FMI