Zona euro a inregistrat o crestere economica de 2,7 procente in 2006, potrivit Eurostat

Miercuri, 14 Februarie 2007, ora 09:52
750 citiri

Dupa o crestere economica de doar 1,4 procente in 2005, anul trecut zona euro a cunoscut o relansare a cresterii economice pana la 2,7 procente, cea mai mare din ultimii sase ani, potrivit estimarilor preliminare publicate marti de Oficiul european de statistica Eurostat, informeaza AFP.

Rezultatele bune inregistrate in ultimul trimestru al anului trecut au permis zonei euro sa inregistreze pe ansamblul lui 2006 o crestere economica usor superioara previziunilor. Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro a crescut cu 0,9 la suta in perioada octombrie-decembrie 2006, comparativ cu trimestrul precedent, cand ajorarea economiilor din zona euro nu a fost decat de 0,5 procente. In ritm anual, adica in comparatie cu cifrele inregistrate in ultimul trimestru al lui 2005, cresterea economica a zonei euro s-a situat la 3,3 procente in trimestrul al patrulea, comparativ cu 2,7 procente in trimestru al treilea.

Potrivit acestor cifre, 2006 a reprezentat anul in care zona euro a inregistrat cele mai bune performante economice de dupa anul 2001, cand zona euro a inregistrat o crestere de 1,9 procente. Pentru a gasi insa un ritm de crestere superior trebuie sa mergem pana in anii 1998-2000, perioada cresterii explozive a sectorului Internet.

Aceste estimari preliminare, date publicitatii de Eurostat, acopera cele 12 tari din zona euro inainte de aderarea Sloveniei la 1 ianuarie 2007. Eurostat va da publicitatii o a doua estimare mai detaliata la 6 martie.

Pe ansamblul anului 2006, principalele organizatii internationale prognozeaza, pentru zona euro, o crestere economica cuprinsa intre 2,5 si 2,7 procente. Astfel, Comisia Europeana si Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) mizeaza, in ultimele lor estimari, pe o crestere de 2,6 procente, Fondul Monetar International (FMI) indica o majorare de 2,5 procente, iar Banca Central Europeana (BCE) mizeaza pe o crestere de 2,7 procente.

La nivelul tuturor celor 25 de state membre ale Uniunii Europene, exceptand Romania si Bulgaria care au aderat la 1 ianuarie 2007, Eurostat informeaza ca, in 2006, se inregistreaza o crestere economica de 2,9 procente, comparativ cu o majorare de 1,7 procente in 2005. In trimestrul patru 2006, comparativ cu trimestrul al treilea, PIB UE-25 a intregistrat o crestere de 0,9 procente (comparativ cu 0,6 procente in trimestrul precedent). In ritm anual, PIB UE-25 a crescut in trimestrul patru 2006 cu 3,4 procente, fata de o crestere de trei procente in trimestrul precedent.

In ciuda acestor date care sugereaza o relansare, cresterea economiei europene (atat in zona euro cat si in UE-25) ramane inferioara progresiei de 3,4 procente inregistrata in 2006 de SUA, prima economie a lumii.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)