Fondurile europene si reversul medaliei: Spania plateste mai mult decat primeste

Luni, 19 Noiembrie 2012, ora 11:38
2690 citiri
Fondurile europene si reversul medaliei: Spania plateste mai mult decat primeste

Spania, a patra economie a zonei euro, a trecut in circa zece ani de la pozitia de cel mai mare beneficiar de fonduri europene la aceea de contributor net, calitate in care trebuie sa dea mai multi bani decat primeste.

"Spania este una dintre tarile care au beneficiat cel mai mult de intrarea in Uniunea Europeana" in 1986, aminteste Rolf Campos, profesor la IESE Business School din Madrid, potrivit Agerpres.

"Este suficient sa-i vedem reteaua de trenuri de mare viteza, cofinantata in mare masura de UE' si a doua pe plan mondial ca numar de kilometri, pentru a ne da seama cat de mult 'a sustinut UE cresterea economica" a tarii, afirma Mario Kolling, cercetator la Real Instituto Elcano.

Odata cu sosirea unor noi state membre, ca Bulgaria sau Romania, Spania apare, prin comparatie, ca una dintre tarile bogate ale Uniunii, adauga France Presse.

Dupa ce a reusit sa-si pastreze statutul de beneficiar net in perioada 2007-2013, Spania 'va deveni, mai mult ca sigur, contributor net' pentru ciclul financiar urmator, 2014-2020, estimeaza Mario Kolling.

Si totusi, pentru Madrid, aceasta urcare in grad care il face sa se alature unor tari ca Germania, Franta, sau Marea Britanie "este intr-o oarecare masura o veste proasta", remarca acesta. Deoarece Spania, foarte fragilizata, intampina greutati in depasirea problemelor legate de spargerea bulei sale imobiliare din 2008.

Nivelul contributiei Spaniei la bugetul comunitar va face obiectul discutiilor cu partenerii sai, la summit-ul din 22-23 noiembrie.

"Spania incearca, in negocieri, sa faca sa fie luate in calcul cele mai recente date pentru calcularea PIB-ului sau raportat la numarul de locuitori, in scopul de a include efectul crizei", observa Mario Kolling.

Primele stiri nu sunt insa prea bune: potrivit unei surse europene, Spania ar putea pierde ajutoare in valoare de aproape 20 de miliarde de euro in viitorul buget, cu o scadere de 30% pentru regiunile sale si de 17% pentru agricultura sa.

Bugetarii din Capitală care vor avea salarii mai mari. Majorări prioritare pentru cei fără studii superioare
Bugetarii din Capitală care vor avea salarii mai mari. Majorări prioritare pentru cei fără studii superioare
Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri majorarea salariilor de bază pentru funcţiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului general şi din cadrul serviciilor şi...
BNR și-a dat avizul pentru a fi apărătoarea consumatorilor în relația cu băncile, Sindicat: „Măsura va duce la scăderea protecției consumatorilor”
BNR și-a dat avizul pentru a fi apărătoarea consumatorilor în relația cu băncile, Sindicat: „Măsura va duce la scăderea protecției consumatorilor”
Banca Națională a României (BNR) și-a dat avizul vineri, 29 martie, pentru o propunere legislativă care ar muta în sarcina băncii centrale protecția consumatorilor în relația cu...
#buget Spania 2012, #Spania zona euro, #Spania fonduri europene , #Absorbtie fonduri europene