Romania are in continuare cea mai mica rata de absorbtie a fondurilor europene

Miercuri, 18 Mai 2011, ora 16:31
1614 citiri
Romania are in continuare cea mai mica rata de absorbtie a fondurilor europene

Romania continua sa fie pe ultimul loc in Europa Centrala si de Est in privinta accesarii fondurilor europene, cu o rata de absorbtie (plati efective) de 7% in perioada 2007-2010, cele mai slabe performante fiind consemnate la capitolele transporturi si mediu, care beneficiaza de cele mai mari sume, informeaza Mediafax.

Un studiu al companiei de audit si consultanta KPMG arata ca Romania a obtinut pana la sfarsitul anului trecut plati efective de numai 1,5 miliarde euro (7%) din bugetul total de 23,3 miliarde euro disponibil in perioada 2007-2013 prin sapte Programe Operationale, de la Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul de Coeziune si Fondul Social European.

La nivel regional, in cele zece tari care au aderat la UE dupa 2004, rata platilor efective este de 17%.

Letonia are cele mai bune performante, cu un procentaj de 30%, urmata de Lituania (30%), Slovenia (27%), Cehia (26%), Estonia (21%), Slovacia (17%), Ungaria si Polonia (16% fiecare), Bulgaria (10%) si Romania (7%).

Romania a reusit sa depaseasca Bulgaria in clasamentul contractelor, reusind in perioada 2007-2010 sa obtina promisiuni pentru 10,4 miliarde euro din fondurile disponibile, adica un procentaj de 45%, fata de 37% pentru vecinii de la sud de Dunare.

Rata fondurilor contractate de Romania este insa de asemenea sub media regiunii, de 53%, reiese din studiul KPMG.

Romania a inregistrat cele mai slabe performante in privinta platilor efective obtinute prin Programele Operationale (PO) Transport si Mediu, care au alocate cele mai mari sume.

Totusi, cu exceptia PO Transporturi si PO Createrea Competitivitatii Economice, autoritatile au reusit sa incheie contracte care acopera cel putin 43% din bugetul total alocat in toate celelalte sectoare majore.

Astfel, in cadrul PO Transporturi, cu un buget de 5,698 miliarde euro in perioada 2007-2013, Romania a obtinut plati efective de numai 47 milioane euro pana la finele anului trecut, adica mai putin de 1% din fondurile disponibile.

Contractele semnate in acest sector acopera 836 milioane euro, adica 15% din bugetul total.

Fondurile incasate prin PO Mediu insumeaza 122 milioane euro, adica 2% din totalul de 5,611 miliarde euro alocate, insa valoarea grant-urilor contractate se ridica la 2,4 miliarde euro, reprezentand 43% din finantarea disponibila.

Programul Operational Regional a adus in Romania plati efective de 589 milioane euro, adica 13% din bugetul total de 4,384 miliarde euro al initiativei, iar contractele incheiate ar putea asigura atragerea a peste 3 miliarde euro - 70% din bugetul total.

Bugetul de peste 4 miliarde euro al PO Dezvoltarea Resurselor Umane este acoperit in proportie de 72% (2,93 miliarde euro) prin contracte, in timp ce platile efective insumeaza 476 milioane euro, adica 12% din fonduri.

Romania a obtinut 267 milioane euro in cadrul PO Cresterea Competitivitatii Economice din bugetul total de 3 miliarde euro, inregistrand o rata efectiva de absorbtie de 9%, in timp ce contractele incheiate in acest sector acopera peste un miliard de euro, adica 34% din suma alocata.

PO Dezvoltarea Capacitatii Administrative are alocate fonduri de 246 milioane euro, suma acoperita in proportie de doar 33% prin contracte, adica 80 milioane euro.

Platile efective insumeaza 11 milioane euro, adica 4% din bugetul alocat.

In cadrul PO Asistenta Tehnica au fost obtinute plati efective de 10 milioane euro, adica 5% din bugetul de 213 milioane euro alocat, in timp ce contractele acopera 57 milioane euro, reprezentand 27% din total. 

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#rata de absorbtie a fondurilor europene, # romania, # rata de absorbtie, # fonduri europene , #Absorbtie fonduri europene