Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Romania are o rata de absorbtie a fondurilor europene de 30%, la jumatatea lui 2019

Romania are o rata de absorbtie a fondurilor europene de 30%, la jumatatea lui 2019


Romania a absorbit fonduri europene in valoare totala de 9,25 miliarde de euro, din alocarea 2014-2020, reprezentand o rata de 30%, a declarat, joi, Roxana Manzatu, ministrul Fondurilor Europene, intr-o conferinta de presa.

"Romania are o alocare totala de 31 miliarde de euro in zona de politica de coeziune si zona agricola, iar din aceasta suma Comisia Europeana ne-a rambursat 9,25 miliarde de euro, ceea ce reprezinta o rata de absorbtie de 30% la jumatatea anului 2019", a spus Manzatu.

Spre comparatie, rata de absorbtie medie in UE este de 33%.

"Imi doresc sa depasim media europeana si sa avem 100% absorbtie pana in 2023. Pentru acest an ne propunem sa cheltuim 2,3 miliarde de euro si monitorizam saptamanal indeplinirea acestui target", a aratat Manzatu.

Totodata, au fost deschise apeluri de proiecte in valoare de 25 de miliarde de euro pana la aceasta data, a adaugat ea.

"Din aceste 25 miliarde de euro puse pe masa, avem contracte de finantare semnate de 23,6 miliade de euro, insemnand o rata de contractare de 79%", a continuat oficialul guvernamental.

Pentru urmatoarea alocare bugetara, respectiv 2021-2027, propunerea de buget pentru Romania este de 30,6 miliarde de euro, propunere care va fi negociata intre Comisia Europeana si Parlamentul European.

Cea mai mare alocare, de 17,3 miliarde de euro, este prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, urmand ca prin Fondul Social European sa fie alocata o suma de 8,5 miliarde de euro, prin Fondul de Coeziune - 4,5 miliarde de euro, iar pentru cooperare teritoriala - 300.000 de euro.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 787 ori