Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

BEI acorda Romaniei un imprumut de 450 milioane euro pentru Programul de Dezvoltare Rurala

BEI acorda Romaniei un imprumut de 450 milioane euro pentru Programul de Dezvoltare Rurala


Banca Europeana pentru Investitii (BEI) acorda Romaniei un imprumut de 450 milioane euro pentru a finanta contributia nationala la punerea in aplicare a Programului de Dezvoltare Rurala (PNDR), alaturi de ajutoarele nerambursabile de la fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala pentru perioada 2014-2020.

Imprumutul a fost aprobat cu prilejul reuniunii Consiliului de Administratie al BEI, care are loc la Bucuresti, si va sprijini, printre altele, modernizarea a 3.000 de ferme. Totodata, aceste fonduri vor cofinanta 400 de proiecte axate pe prelucrarea si comercializarea produselor agricole, precum si 750 de programe care vizeaza imbunatatirea serviciilor pentru populatia rurala.

"Imprumutul BEI va cofinanta proiecte de dezvoltare rurala sprijinite cu fonduri europene totalizand 5,4 miliarde euro, pe intreg teritoriul Romaniei. Imprumutul va sprijini modernizarea unui numar de 3.000 de ferme si va cofinanta 400 de proiecte axate pe prelucrarea si comercializarea produselor agricole, precum si 750 de programe care vizeaza imbunatatirea serviciilor pentru populatia rurala", se precizeaza intr-un comunicat al BEI.

Potrivit presedintelui BEI, Werner Hoyer, imprumutul acordat Romaniei se adauga granturilor UE si vizeaza cu precadere cresterea competitivitatii in sectorul agricol si cel forestier, mai buna gestionare a resurselor naturale si incurajarea practicilor agricole ecologice.

"Banca UE continua sa sprijine dezvoltarea rurala in Romania. Imprumutul va contribui la dezvoltarea economiei rurale, la crearea de locuri de munca si la dezvoltarea intreprinderilor locale, infrastructurii, serviciilor si, mai presus de toate, va dezvolta resursele umane prin activitati de formare si sprijin consultativ", se mai arata in comunicat.

Vicepresedintele BEI, Andrew McDowell, a mentionat, la randul sau, ca in ultimii ani, activitatile desfasurate de Banca Europeana de Investitii in Romania au crescut continuu, imprumuturile acordate in 2017 atingand valoarea de peste 1,3 miliarde euro, cu 27% mai mult decat in 2016. Volumul total al imprumuturilor BEI in Romania atinge astfel circa 3,7 miliarde euro in ultimii cinci ani (2013-2017).

"Banca Europeana de Investitii a avut si are un rol foarte important privind dezvoltarea economica in Romania. Sunt foarte multe proiecte, sume importante acordate Romaniei, iar imprumutul de azi, de aproximativ 450 milioane euro, este o finantare importanta pentru sectorul rural din Romania. Este a sasea finantare de acest tip. Imi aduc aminte ca acum 10 ani am semnat un prim acord cadru de finantare de aproape un miliard de euro. Este important felul in care Romania trebuie sa schimbe abordarea privind implementarea si derularea acestor contracte. (...) Trebuie sa insistam foarte mult pe modul in care se deruleaza proiectele, modul in care se urmareste zi de zi, luna de luna, derularea unor proiecte, pentru ca banii sa fie folositi la timp. Din pacate, in ultimele saptamani, luni, am avut, la nivel de Guvern, Hotarari prin care modificam termenul de finalizare a unor imprumuturi. Am spus ca trebuie sa fim mai atenti si, atunci cand este cazul, sa justificam foarte bine daca este cazul de prelungiri de astfel de acorduri", a declarat, cu ocazia semnarii acordului de imprumut, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici.

Presedintele BEI a precizat, in context, ca acordul semnat luni vizeaza "planurile facute" pentru perspectiva financiara 2014 - 2020 si a subliniat ca banca opereaza in Romania de mai bine de 25 de ani, perioada in care a acordat imprumuturi de circa 13 miliarde dolari.

"Vin aici in mod regulat din 1994. Am venit de foarte mult timp pentru ca la vremea respectiva coordonam procesul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana. La acel moment, acum 24 de ani, nu era foarte clar, mai bine zis sapat in piatra, ca Romania va deveni membru al Uniunii Europene, va avea presedintia Consiliul UE sau ca ministrul de Finante urma sa devina presedinte al Consiliului Guvernatorilor BEI. Este un foarte bun moment sa celebram si sa felicitam Romania pentru avansul pe care l-a inregistrat si sa-i multumim domnului ministru Teodorovici pentru munca pe care a depus-o si o va depune ca presedinte al Consiliului Guvernatorilor. Ceea ce am semnat azi priveste planurile facute pentru perspectiva financiara 2014-2020 si aici vine rol Bancii Europene de Investitii in sprijinul programelor, proiectelor ce au fost deja antamate. Avand in vedere ca ne pregatim cu totii pentru presedintia Consiliului UE ce va fi detinuta in urmatorul semestru de Romania si ca maine si poimaine va avea loc aici intalnirea Consiliului Guvernatorilor BEI, momentul semnarii acordului cadru intre noi nu puteam fi mai bine gasit. Banca Uniunii Europene si-a inceput operatiunile in Romania de mai bine de 25 de ani. In 2007, Romania s-a alaturat UE si, din acel an pana acum, BEI a furnizat Romaniei imprumuturi de circa 13 miliarde dolari destinate dezvoltarii economiei tarii", a spus Hoyer.

Promotorul proiectului va fi Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, iar beneficiarii finali ai imprumutului vor fi o serie de entitati publice si private. Aceasta este a doua operatiune a BEI care sprijina dezvoltarea rurala in Romania. Operatiunea anterioara, in valoare de 300 milioane de euro, care a sprijinit PNDR 2007-2013, a fost finalizata, de platile din cadrul acesteia beneficiind circa 900 de proiecte de infrastructura rurala, 4.000 de fermieri si IMM-uri din domeniul industriei agroalimentare si din sectorul forestier.

Banca Europeana de Investitii este banca Uniunii Europene, singura banca detinuta de statele membre ale UE si reprezentand interesele acestora.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 842 ori