Incompetenta in derularea programelor europene, taxata de UE: 700 de milioane de euro

Joi, 01 August 2013, ora 13:13
2565 citiri
Incompetenta in derularea programelor europene, taxata de UE: 700 de milioane de euro

Autoritatile de la Bucuresti se pregatesc sa plateasca un nou "val" de corectii financiare pentru neregulile gasite in programele cu fonduri europene. Sanctiunile UE costa scump atat Guvernul de la Bucuresti, cat si pe beneficiarii fondurilor europene care sunt nevoiti sa ia cu o mana si sa dea cu alta.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a anuntat ca Romania are de platit penalitati de 600 de milioane de lei in acest an pentru neregulile descoperite pe Programul Operational Regional si Programul Operational Mediu.

Totusi, trebuie sa ne asteptam la corectii financiare si in 2014, tinand cont de faptul ca suma totala estimata a "penalitatilor" pentru toate programele se ridica la 700 de milioane de euro.

Potrivit unor declaratii facute de premierul Victor Ponta, aproximativ 166 de milioane de euro vor fi suportati de la bugetul de stat, restul de 530-580 milioane euro de beneficiarii "cu probleme".

Fondurile europene pentru Romania - o fata Morgana

Pe de o parte, din cauza neregulilor autoritatile trebuie sa dea bani inapoi Comisiei Europene, iar pe de alta parte, autoritatile de la Bruxelles au sistat pe o perioada lunga de timp o parte din programe pentru ca Romania sa isi remedieze situtia. Prin urmare, in lupta contra cronometru, pierdem pe doua fronturi.

Nivelul corectiilor aplicat pe programele operationala variaza intre 5 si 25%, sanctiunile vizand in special proiecte desfasurate inainte de 2011. Aceste penalitati sunt platite anual, si suportate, in functie de caz, de beneficiari sau de autoritati atunci cand sunt responsabile pentru probleme gasite de CE.

Taxa pe luna iulie: 41% din banii primiti

Programul Operational Regional beneficiaza de o alocare financiara de 3,76 miliarde de euro in exercitiul bugetar curent. In luna iulie, prin acest program au intrat in tara 215 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de AM POR la solicitarea Business24.

Finantarea de la UE reprezinta aproximativ 84% din bugetul POR, iar restul provine din fonduri nationale, cofinantare publica (14%) si cofinantare privata (2%). Programul a fost blocat din septembrie 2012 pana in luna aprilie a acestui an.

POS Mediu are o alocare de 4,51 miliarde de euro pentru 2007-2013, iar din aceasta suma 822 milioane de euro sunt fondurile care au intrat in tara prin acest program. In luna iulie, Comisia Europeana a decontat proiecte in valoare de peste 114 milioane de euro.

Practic, cele doua programe, cumulate, au adus in tara luna trecuta, 329 milioane de euro. Din aceasta suma, Romania trebuie sa dea inapoi 600 de milioane de lei, adica 136 milioane de euro. Practic, 41% din banii primiti cu greu de Romania, se intorc la Bruxelles sub forma de corectii financiare.

Corectiile solicitate de Comisia Europeana

Potrivit unui memorandum aprobat de Guvern in noiembrie anul trecut, Comisia Europeana a solicitat, ca o conditie pentru deblocarea programelor, corectii aplicate procentual la nivelul unor Programe Operationale, astfel:

- pentru POR, Axele prioritare 1, 3 si 5 - o rata de corectie de 10% aplicata contractelor cu proceduri de achizitie publica lansata inainte de octombrie 2011;

- pentru POS CCE, Axa prioritara 2 - o rata de corectie de 10% aplicata contractelor cu proceduri de achiztie publica lansata inainte de octombrie 2011; Axa prioritara 3 - o rata forfetara de 25% din valoarea contractelor; Axa prioritara 4 - o corectie forfetara de 5%;

- pentru POS Transporturi, un procent corectiv de 25%, aplicat pentru contractele de achizitie publica lansate inainte de octombrie 2011, pentru contractele de achizitie publica gestionate de CNADNR, finantate din Axa prioritara 1 si de CN-CFR, finantate din toate Axele;

- pentru POS Mediu, o corectie forfetara de 10% pentru toate contractele a caror achizitie publica a fost lansata inainte de octombrie 2011.

- pentru POS DRU, aplicarea unei corectii financiare de 25% pentru cererile de rambursare platite beneficiarilor dar neincluse in declaratii si aplicarea unei corectii financiare de 5% pentru cererile de rambursare procesate pe noile proceduri, dar care au fost evaluate pe vechile proceduri.

Cea mai mare corectie aplicata in Romania

"Valoarea medie a unei corectii financiare aplicate intr-un proiect cu finantare europeana a fost de 13% din bugetul unui contract de achizitie publica, respectiv circa 400.000 de euro. Cele mai frecvent aplicate corectii sunt cele de 5% din bugetul unei achizitii, adica 25% din valoarea contractului", a mai spus Elena Iorga.

Potrivit acesteia, sunt situatii in care s-au aplicat corectii si de suta la suta din valoarea unui contract, in cazul Consiliului Judetean Olt, valoarea fiind de 3,7 milioane euro.

De asemenea, cea mai mare corectie financiara aplicata intr-un proiect s-a inregistrat la Consiliul Judetean Tulcea pentru un contract de lucrari, iar valoarea corectiei a fost de 7 milioane euro.

Institutul de Politici Publice a aratat care sunt cele mai frecvente motive pentru care au fost aplicate corectiile financiare sunt de cele mai multe ori:

- cerintelor de calificare nelegale (56%),

- incalcarea principiului tratamentului egal al operatorilor (11%),

- oferta declarata castigatoare, dar nu indeplineste conditiile (9%),

- procedura de atribuire unui singur candidat (9%),

- majorarea valorii contractului in conditii nelegale (6%),

- utilizarea criteriilor de calificare ca factor de evaluare (6%)

- nerespectarea principiului transparentei (3%).

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#penalitati fonduri europene, #corectii financiare fonduri europene, #corectii financiare 2013 , #Proiecte fonduri europene