Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Teodorovici: La finalul anului vom atinge obiectivul de 3,5 miliarde de euro in facturi catre Comisia Europeana

Teodorovici: La finalul anului vom atinge obiectivul de 3,5 miliarde de euro in facturi catre Comisia Europeana


Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, duminica, la un eveniment organizat de institutia pe care o conduce, ca desi in primele cinci luni ale anului nivelul de absorbtie a fost sub asteptari, la finalul anului obiectivul de 3,5 miliarde euro va fi atins.

"La final de an (...) vom atinge obiectivul pe care l-am spus, acela de peste 3,5 miliarde de euro in facturi catre Comisia Europeana. (...) E adevarat, in primele cinci luni ale acestui an ceea ce noi am estimat a fost sub asteptarile pe care le-am avut initiale pentru ca sunt multe facturi care nu ajung inca la noi din partea marilor companii de lucrari, in special la mediu si la transport", a explicat Teodorovici.

El a aratat ca in cursul acestei luni vor avea loc discutii cu toate companiile de constructii si cu cei care supervizeaza aceste lucrari pentru a vedea exact care sunt cauzele.

Teodorovici a enumerat si o parte din cauzele care au dus la aceasta situatie.

"In primul rand sunt companii care (...) au licitat cu preturi foarte mici. Mai mici decat ar fi putut sa fi facut acele lucrari, motiv pentru care acum efectiv sunt blocate. Un alt motiv este ca unele companii au disparut si atunci am mers catre subcontractori (...) sa termine contractele, deci motive de acest fel. O sa modificam in primul rand legislatia pe achizitii publice ca sa nu mai permita astfel de situatii, sa nu se mai (...) conteste atat de des precum se intampla astazi si multe astfel de situatii pe care dorim sa le evitam", a declarat Teodorovici.

Referindu-se la fondurile europene alocate Romaniei in actualul cadru financiar, ministrul a afirmat ca aceste sume vor fi cheltuite in proportie de 80% pana la finalul anului 2015. Intrebat ce se intampla cu restul de 20%, Teodorovici a raspuns ca este "un risc pe care Romania il are pentru perioada 2009-2012 cand lucrurile au stagnat efectiv".

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a participat, duminica, in parcul Kiseleff, la evenimentul "Si eu sunt cetatean european! Aceasta este Romania mea!" unde au fost premiati elevii castigatori la concursul de pictura, desen, grafica si fotografie cu aceeasi tema.

Teodorovici a afirmat ca ministerul pe care il conduce va intensifica actiunile de acest gen in perioada urmatoare, pentru a face cunoscute in randul copiilor, dar si adultilor, cat mai multe informatii despre Uniunea Europeana.

"E un motiv pentru noi sa intensificam astfel de actiuni in scoli, licee, chiar si facultati, pentru a cunoaste cat mai mult ceea ce inseamna UE, care sunt avantajele de a fi membru, care sunt obligatiile noastre ca membru al UE si nu doar atat. E o campanie pe care o sa o lansam in urmatoarea perioada intensiv in toata tara", a adaugat ministrul.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1674 ori
Citeste mai multe despreteodorovici fonduri fonduri europene