Ministrii care nu atrag fonduri UE sunt avertizati cu demiterea

Marti, 13 Martie 2012, ora 19:35
1816 citiri
Ministrii care nu atrag fonduri UE sunt avertizati cu demiterea

Ministrii si sefii de agentii care, in urmatoarele saptamani, nu remediaza problemele legate de absorbtia fondurilor europene risca sa fie destituiti din functii, a transmis marti premierul Ungureanu reprezentantilor institutiilor care au atributii pe fondurile europene.

"Principalul mesaj pe care l-a dat premierul este acela ca nu mai este dispus sa tolereze niciun fel de restante in procesele de absorbtie a fondurilor europene. Pana la sfarsitul lunii martie toate procesele restante de evaluare trebuie sa fie rezolvate, pentru a nu incarca suplimentar procedurile aflate in curs de desfasurare", a explicat Suciu.

Potrivit acestuia, premierul Ungureanu a transmis ca "in cazul in care aceste lucruri nu se vor intampla pana la urmatoarea intalnire de evaluare, in saptamanile urmatoare, se poate ajunge inclusiv la demiterea celor responsabili - sefi de agentii si ministri".

"Este un angajament ferm al primului ministru pentru ca procesul de absorbtie sa se desfasurat intr-un alt ritm, iar toate elementele de slabiciune identificate pana acum sa fie remediate in cel mai scurt timp posibil", a adaugat Dan Suciu.

La sedinta de marti de la Palatul Victoria au fost prezenti membrii Cabinetului cu atributii in domeniu, ca si sefii Autoritatilor de Management, Autoritatii de Certificare si Plata, ANRMAP si celorlalte organisme intermediare implicate in absorbtia fondurilor europene.

#atragere fonduri europene, #atragere fonduri structurale , #Fonduri de investitii Romania