Finantele nu au vandut titluri de stat cu scadenta pe termen lung

Joi, 02 Septembrie 2010, ora 15:39
1224 citiri
Finantele nu au vandut titluri de stat cu scadenta pe termen lung

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a respins joi toate ofertele bancilor pentru vanzarea de obligatiuni de stat cu scadenta la cinci ani, fiind a treia licitatie consecutiva cand Trezoreria nu vinde titluri pe termen lung si a saptea in acest an, precizeaza Mediafax.

In ultima perioada, in cadrul majoritatii operatiunilor organizate, Ministerul Finantelor a vandut pe piata interna titluri de stat sub valoarea indicativa, in conditiile in care a incercat sa mentina randamentul la cel mult 7%.

Finantele intentionau sa vanda joi obligatiuni de 300 de milioane de lei.

In august, MFP a vandut doar certificate de trezorerie, respectiv titluri cu scadenta de cel mult un an, in valoare totala de 3 miliarde de lei, in conditiile in care au refuzat doua oferte pentru vanzarea de obligatiuni cu maturitatea de cinci, respectiv trei ani.

Cea mai recenta licitatie cand Trezoreria a vandut titluri cu scadenta mai mare de un an a avut loc pe data de 22 iulie, cand a atras de la banci 103 milioane de lei printr-o emisiune de obligatiuni la cu scadenta la 10 ani.

Anterior, pe data de 17 iunie, Finantele au imprumutat 284 milioane de lei prin vanzarea de obligatiuni cu scadenta la cinci ani.

Pentru luna septembrie, Finantele au programat sa vanda 4,6 miliarde de lei prin emisiuni de titluri de stat, din care 87%, respectiv patru miliarde de lei, reprezinta certificate de trezorerie.

De la inceputul acestui an Ministerul Finantelor a imprumutat de la bancile comerciale, prin vanzarea de titluri de stat, 25,16 miliarde lei.

#titluri stat obligatiuni MFP , #Titluri de stat