Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Cu ce pret a fost adus in Bucuresti brandul de mobila de lux Ethan Allen

Cu ce pret a fost adus in Bucuresti brandul de mobila de lux Ethan Allen


Ethan Allen, unul dintre cele mai cunoscute branduri din domeniul mobilierului de lux, cu o retea de peste 300 Centre de Design in intreaga lume, este prezent din acesta toamna si in Romania, ca urmare a unei investitii de circa 1 milion de euro, incluzand amenajarea, produsele si pregatirea personalului.

Primul magazin Ethan Allen din Romania isi asteapta clientii in Baneasa Shopping City din luna noiembrie. Brandul este adus in Romania de catre Diana Sucu, sotia omului de afaceri Dan Sucu, proprietarul Mobexpert, iar franciza acopera Romania si Republica Moldova, potrivit mediafax.

"De foarte multa vreme am cochetat cu ideea de a avea o galerie de arta. Aceasta dorinta m-a urmarit mereu, dar am abandonat-o atunci cand am devenit mama. De cativa ani il insotesc pe Dan, sotul meu, la targurile de mobilier si decoratiuni si, vazand atatea lucruri frumoase si interesante, mi-am educat gusturile si am inteles ce inseamna industria mobilei, cu tot ce inseamna ea: de la creatie pana la realizare, iar faptul ca sunt casatorita cu un om care conduce de 20 de ani Mobexpert, o afacere de mare anvergura si succes in Romania, m-a inspirat, trebuie sa recunosc. E loc pe piata acum pentru mobilier cu adevarat de lux, exista deja clienti care si-au rafinat gusturile, dorintele si nevoile. Ethan Allen este un brand in care cred, de care m-am indragostit la prima vedere pentru ca este elegant, piesele de mobilier sunt lucrate manual, perfectiunea lor este emotionanta si consider ca aceste atribute vor satisface pretentiile oricarui client, indiferent cat ar fi acestea de inalte" a declarat Diana Sucu.

Ethan Allen, un brand de 730 mil. euro

Ethan Allen este un retailer american de mobila de lux cu afaceri de aproape 730 mil. euro (in anul fiscal incheiat in iunie 2013) si peste 200 de magazine (proprii si francize) in SUA, care mai detine doar doua unitati in Europa (in Belgia unde are o prezenta directa). Magazinul din Baneasa este prima franciza Ethan Allen din Europa.

Grupul detine si fabrici proprii unde isi realizeaza produsele, dar mai are magazine si in Canada, Asia si Orientul mijlociu. "In ultimii ani stand langa Dan (Sucu - n.red.) am avut ocazia sa particip la foarte multe targuri de mobila si sa-mi cizelez gusturile. Am descoperit brandul Ethan Allen si m-am indragostit de el", a spus Diana Sucu. Ea a adaugat ca nu intentioneaza sa deschida noi magazine Ethan Allen, concentrandu-se pe consolidarea businessului si pe realizarea de profit.

Diana Sucu este actionarul majoritar al acestui magazin, un procent minoritar fiind detinut de Dan Sucu, proprietarul grupului Mobexpert. Dan Sucu a precizat ca aceasta investitie a sa este una personala si este diferita de afacerea Mobexpert.

Magazinul a fost deschis in cadrul galeriei Mobexpert din Baneasa (care se intinde pe 23.000 mp), unde functioneaza si magazinul Mobexpert, Domo si alti retaileri de mobila printre care BoConcept, KARE, La Maison Coloniale. Dan Sucu spune ca a dorit sa aduca in acest loc un retailer care sa acopere toate stilurile si ca deschiderea magazinului Ethan Allen inchide acest cerc.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 5977 ori

comments powered by Disqus