Sonda spatiala InSight, lansata de NASA, a reusit sa ajunga pe Marte

Luni, 26 Noiembrie 2018, ora 22:44
1201 citiri
Sonda spatiala InSight, lansata de NASA, a reusit sa ajunga pe Marte
Foto: Facebook / NASA InSight

Sonda spatiala InSight, a Administratiei Spatiale si Aeronautice Nationale din SUA (NASA), a ajuns cu succes pe Marte, avand la bord inclusiv numele a 2,42 milioane de oameni, informeaza CNN.

NASA a confirmat ca sonda InSight a ajuns cu succes pe Marte, dupa o calatorie de sapte luni prin spatiu.

Misiunea InSight, un dispozitiv spatial conceput de NASA pentru analizarea activitatii seismice si a structurii interne a lui Marte, este programata sa dureze doi ani.

Sonda InSight a costat 993 de milioane de dolari si este primul dispozitiv spatial care dupa mai bine de noua luni de la lansare.

Dispozitivul spatial, cu o inaltime de aproximativ un metru (circa 5,5 metri dupa extinderea panourilor solare), a fost lansat in urma cu aproape sapte luni si a parcurs circa 482 de milioane de kilometri, fiind o etapa de pregatire in vederea unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, pe care NASA spera sa o faca pana in 2030.

InSight are aproximativ 360 de kilograme, iar instrumentul central al dispozitivului este un seismometru realizat de Agentia spatiala franceza, alaturi de sase senzori pentru activitate seismica foarte performanti si un instrument de foraj care va oferi informatii despre temperaturile din subteran.

Cu ajutorul acestora, specialistii de la NASA spera sa afle mai multe informatii despre formarea planetei Marte.

Dispozitivul spatial are la bord si un microcip cu numele a 2,42 de milioane de oameni care s-au putut trece pe lista prin completarea unui formular online.

InSight, care are o durata de functionare de doi ani, a fost construit de Lockheed Martin si are ca model sonda Phoenix, care a ajuns in apropierea polului nord al Planetei rosii in 2008.

...citeste mai departe despre "Sonda spatiala InSight, lansata de NASA, a reusit sa ajunga pe Marte" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#sonda InSight Marte, #sonda spatiala, #misiune Marte , #Stiri Funny