Surprizele din Codul Insolventei, care au scapat de lupa Parlamentului

Vineri, 04 Octombrie 2013, ora 08:01
3090 citiri
Surprizele din Codul Insolventei, care au scapat de lupa Parlamentului

Decizia Guvernului de a aproba Codul Insolventei prin Ordonanta de Urgenta, fara dezbatere in Parlament, este gresita, considera specialistii consultati de Business24. Pe langa aspectele legate de principiile democratiei, avocatul specializat pe probleme fiscale, Gabriel Biris, atrage atentia asupra slabiciunilor acestei legi, care ar fi trebuit ameliorate de parlamentari.

Codul insolventei a fost aprobat, miercuri, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului, desi in sedinta intrase ca proiect de lege.

"Este nevoie de Parlament. Legea ar fi fost, oricum, adoptata repede, datorita majoritatii confortabile a USL, insa proiectul ar fi fost supus, totusi, unui schimb de opinii, oportun de altfel", este de parere analistul economic, Mircea Cosea.

Explicatia oferita de premierul Victor Ponta pentru urgentarea procedurilor se refera la problemele statului cu incasarile la buget, in primul rand ca urmare a reorganizarii ANAF. Oficialul a declarat ca spera ca noul Cod al insolventei va combate evaziunea fiscala comisa in ultima perioada de firme care au intrat in insolventa doar pentru a nu plati taxele la buget.

Pe de alta parte, avocatul Gabriel Biris atrage atentia ca principala cauza a incasarilor reduse este marea evaziune fiscala, nu cea produsa de firmele care intra in insolventa.

Un raport al Comisiei Europene, publicat in septembrie, arata ca Romania se afla pe primul loc in Europa la pierderile cauzate de necolectarea TVA, ce se ridica la 10,3 miliarde de euro (aproape jumatate din incasari), in timp ce Grecia se afla abia pe locul 3 in acest top.

"Problema este frauda carusel in domeniul achizitiilor intracomunitare, a carei amploare este atat de mare, incat este imposibil de realizat fara acordul tacit al angajatilor ANAF", a declarat Biris. Avocatul a mai estimat ca inca 10 miliarde de euro din bugetul de stat se pierd din cauza muncii la negru si a necolectarii accizelor. Abia apoi urmeaza pierderile suferite de stat, din cauza insolventelor, care se ridica la circa 6 miliarde de euro.

Principalele schimbari pe care le aduce noul Cod al Insolventei

Prin noua lege, autoritatile incearca "sa scoata din circuit" procedura prin care managerii isi baga intentionat firma in insolventa pentru a evita plata unor datorii. Una dintre solutiile gasite de autoritati: impunerea unui prag minim pentru datorii de 40.000 de lei.

  • Protejarea masei credale, pe lista noutatilor
  • Autoritatile urmaresc prin noua lege a insolventei sa protejeze toti creditorii, prin introducerea unei conditii suplimentare: planul de reorganizare trebuie aprobat de 30% din masa credala.

    Pana la intrarea in vigoare a legii, planul putea fi acceptat daca era votat de 3 din 5 categorii de creditori, chiar daca acestia detineau 1% din masa credala. Practic, nu conteaza ca celelalte 2 categorii - insumand poate peste 99% din totalul creantelor - voteaza impotriva planului, pentru ca planul se considera aprobat.

  • Insolvente pe viteza - cum vor autoritatile sa grabeasca procedura
  • Autoritatile urmaresc, prin noua lege, sa grabeasca procesul insolventei prin reducerea termenelor aferente procedurii in instanta:

    - termenul pentru depunerea intampinarii este de maxim 10 zile de la comunicare;

    raspunsul la intampinare nu este obligatoriu;

    - judecatorul sindic fixeaza, prin rezolutie, primul termen de judecata in maxim 3 zile de la data depunerii intampinarii;

    - primul termen de judecata fi de cel mult 30 de zile de la data rezolutiei.

  • Creditorii pot vota si electronic
  • Pentru a grabi procedura, autoritatile renunta si la oblgativitatea ca fiecare masura de redresare sa fie votata de creditori personal.

    In plus, autoritatile au prevazut si posibilitatea ca "salariatii debitorului vor putea fi reprezentati de un delegat din randul acestora, care va vota pentru intreaga valoare a creantelor reprezentand salariile si alte drepturi banesti ce li se cuvin".

    Ce putea fi imbunatatit in Parlament

    Avocatul Gabriel Biris considera ca noul Cod al Insolventei este inutil, daca nu se reglementeaza si insolventa persoanelor fizice - falimentul personal.

    De asemenea, un alt aspect care ar fi necesitat dezbateri in Parlament este cel legat de stabilirea modului in care se decide utilitatea planului de reorganizare.

    "Doar 3% din firmele care trec printr-o procedura de reorganziare se insanatosesc si ies 'curate' din procedura de insolventa. In schimb, falimentul nu reprezinta neaparat moartea unui business si este uneori mai indicat. Lichidarea permite vanzarea rapida a partii sanatoase din afacere", este de parere Biris, care exemplifica prin cazul Swiss Airlines, companie care a intrat in faliment, dar care in prezent, dupa vanzarea la un pret corect, este din nou o afacere de succes.

    Numarul insolventelor a atins in luna august minimul acestui an

    Un numar de 658 de firme au intrat in incapacitate de plata in luna august, reprezentand un minim al acestui an, astfel ca in primele opt luni au fost inregistrate 10.313 de dosare de insolventa, cu aproape 7% mai putine decat in aceeasi perioada din 2012, potrivit ONRC.

    In primele opt luni ale anului 2012 s-a inregistrat 11.068 firme intrate sub incidenta legii insolventei la nivelul intregii tari, arata datele ONRC.

    Numarul de insolvente din august este cel mai mic inregistrat de la inceputul anului, avand in vedere ca media lunara in perioada ianuarie-iulie a fost de aproape 1.400 de firme.

    Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

    Inundații severe în Dubai: Ce rol a jucat programul de însămânțare a norilor
    Inundații severe în Dubai: Ce rol a jucat programul de însămânțare a norilor
    Marți, o ploaie torențială a provocat inundații în diverse zone ale Dubaiului, transformând străzile în adevărate râuri și determinând închiderea temporară a celui de-al doilea cel...
    Sony a lansat o nouă gamă de produse audio pentru iubitorii de muzică cu bas
    Sony a lansat o nouă gamă de produse audio pentru iubitorii de muzică cu bas
    Sony a lansat o nouă gamă de produse audio, sub denumirea ULT, destinată iubitorilor de muzică care preferă un bas puternic. Linia include patru produse: ULT Field 1, ULT Field 7, ULT Tower 10...
    #noul cod al insolventei, #modificari Cod Insolventa , #Avocat