Actiunile Gazprom, la liber

Sambata, 10 Decembrie 2005, ora 05:37
1013 citiri

Parlamentul rus a aprobat, astazi, amendamentele care permit investitorilor straini achizitionarea de actiuni Gazprom, cel mai mare producator de gaze naturale din lume, informeaza agentiile straine de presa.Duma de stat, Camera inferioara, a aprobat, cu 335 de voturi pentru si 80 impotriva, fara nici o absenta, amendamentele care urmeaza sa mearga la Camera superioara, unde vor primi, probabil, un vot de aprobare, dupa care urmeaza a fi semnate de presedintele rus, Vladimir Putin. Acest vot si desfasurarea ulterioara a afluxului de investitori straini in Gazprom pot fi considerate ca un principal indicator asupra modului in care Rusia va alege sa-si respecte promisiunile reformatoare. La momentul actual, investitorii straini pot achizitiona un procent limitat de actiuni ale Gazprom, la preturi foarte ridicate.

Statul rus a devenit principalul actionar al companiei Gazprom, care detine monopolul in domeniul gazelor naturale in Federatia Rusa, in urma achizitionarii, prin intermediul companiei de stat Rosneftegaz, a 10,74 la suta din actiunile gigantului energetic.

Bloombiz.ro