Gazprom admite ca are datorii catre Belarus

Luni, 21 Iunie 2010, ora 16:37
1488 citiri
Gazprom admite ca are datorii catre Belarus

Grupul rus Gazprom a recunoscut luni ca datoreaza Belarusului o suma apropiata de valoarea restantelor inregistrate de autoritatile bieloruse la plata livrarilor de gaze naturale, transmite Reuters, precizeaza Mediafax.

Gazprom a invinovatit, insa, Belarusul pentru crearea problemelor legate de plati.

Purtatorul de cuvant al grupului, Sergei Kuprianov, a declarat jurnalistilor ca datoriile partii ruse pentru tranzitul de gaze naturale catre Europa au aparut dupa ce autoritatile de la Minsk au blocat efectiv platile Gazprom.

Incepand din iunie, Gazprom va percepe un tarif de 270 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze livrate Belarusului, a adaugat el.

Rusia a redus livrarile catre fostul stat sovietic cu 15% luni, incercand sa preseze Belarusul sa-si plateasca datoriile.

Decizia a cauzat temeri in Europa privind o perturbare a aprovizionarii cu gaze naturale rusesti.

Belarus are datorii de 192 milioane de dolari catre Gazprom, potrivit partii ruse, si este cea de-a doua tara de tranzit a gazelor rusesti catre Europa dupa volumul care ii traverseaza teritoriul.

Belarus a refuzat sa recunoasca datoria si a anuntat vineri ca Gazprom ii datoreaza 200 de miloane de dolari din taxe de tranzit.

Gazprom a anuntat recent ca Belarus a platit 150 de dolari pe 1.000 de metri cubi de gaze importate din Rusia, in loc de pretul de 169,2 dolari pe 1.000 de metri cubi cerut de grupul rus in primul trimestru al anului, respectiv 184,8 dolari in cel de-al doilea trimestru.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#belarus, #datorii, #gaze, #gazprom, #tranzit , #stiri Gazprom