Gazprom ar putea detine 30% din piata europeana a gazului pana in 2015

Miercuri, 20 Mai 2009, ora 09:27
1339 citiri
Gazprom ar putea detine 30% din piata europeana a gazului pana in 2015

Gazprom vrea sa urce de la 25% la 30% ponderea detinuta pe piata europeana a gazelor naturale pana in 2015, a anuntat marti vicepresedintele holdingului, Aleksandr Medvedev, relateaza RIA Novosti, potrivit Newsin.

Productia de gaze naturale scade in Europa, asa ca "oricat de profunda ar fi criza", cererea de gaze naturale rusesti nu va face decat sa creasca, a estimat reprezentantul celei mai mari companii de gaze naturale din lume.

Numarul doi din Gazprom a spus ca spera ca lucrarile santierului de constructie a gazoductului Nord Stream sa inceapa in 2010, cum a fost stabilit.

"Totul este gata in ceea ce ne priveste. Echipamentele si materialele sunt comandate, stim care sunt companiile care vor construi conducta", a declarat Medvedev.

Pe de alta parte, Gazprom se asteapta ca grupul francez GDF Suez sa intre "inainte de sfarsitul verii" in capitalul operatorului proiectului Nord Stream.

Prima conducta, cu o lungime de 1.200 de kilometri si o capacitate anuala de 27,5 miliarde metri cubi ar urma sa intre in exploatare in 2010, iar a doua conducta, care va fi gata pana in 2012, va permite dublarea cantitatilor transportate, la 55 miliarde de metri cubi.

Operatorul proiectului este compania Nord Stream AG, inregistrata in Elvetia si detinuta in proportie de 51% de Gazprom, 20% de Wintershall Holding , 20% de E.ON Ruhrgas si 9% de compania olandeza Gasunie.

Gazprom vrea, de asemenea, ca proiectul sau South Stream, creat in comun cu grupul italian Eni, sa se inscrie printre proiectele prioritare ale Uniunii Europene (UE), a mai anuntat oficialul.

"Nu vedem niciun motiv pentru care cererea noastra sa fie respinsa", a estimat Medvedev. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#gazprom, # productie, # gaze, # nord stream, # gazoduct , #stiri Gazprom