Gazprom si-a dublat profitul

Joi, 28 Iunie 2007, ora 19:46
1313 citiri

Monopolul rusesc al gazelor, Gazprom, si-a dublat profitul in 2006, pana la 636,461 miliarde ruble (24,63 miliarde dolari), depasind previziunile medii ale analistilor, de 591,4 miliarde ruble(22,92 miliarde dolari), exprimate intr-un sondaj Reuters.Compania a mai anuntat ca veniturile sale, calculate conform Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS), s-au ridicat la 2.152 miliarde de ruble in 2006, de la 1.380 miliarde ruble in 2005, mai scrie Reuters.

Vanzarile pe piata interna, cele mai putin profitabile pentru Gazprom, din cauza limitelor de pret impuse de stat, au urcat cu 15%. Pe de alta parte, in restul fostei Uniuni Sovietice, unde preturile au crescut accentuat anul trecut, vanzarile nete au crescut cu 93%.

Gazprom a declansat un conflict diplomatic pe tema cererilor de crestere a preturilor pentru vecinii mult mai saraci ai Rusiei, insa volumele vandute in regiune au continuat sa creasca in 2006.

In restul Europei, cea mai profitabila piata pentru Gazprom, volumele au crescut cu 3%, insa vanzarile nete cu 37%, deoarece pretul mediu pentru mia de metri cubi de gaz a urcat de la 192,4 dolari in 2005 la 261,9 dolari in 2006.

Analistii au prevazut ca rezultatele financiare pentru anul trecut ale Gazprom vor fi imbunatatite de achizitia companiei petroliere Gazprom Neft, la sfarsitul lui 2005, deoarece anul 2006 va fi primul an complet dupa consolidarea subsidiarei.

Pe de alta parte, preluarea Gazprom Neft, care se numea Sibneft inainte ca miliardarul Roman Abramovici sa o vanda gigantului Gazprom, a fost si motivul principal pentru cresterea cu 47% a costurilor de operare, a mai scris Gazprom in declaratia citata de Reuters.

Gazprom este cea mai mare companie de gaze din lume si cea care plateste cele mai mari taxe in Rusia. Taxele pe profitul companiei au crescut cu 64%, pana la 220 de miliarde ruble in 2006, cu toate ca aceasta reprezinta o reducere a a taxei efective pana la 25,7%, de la 29,8% in 2005.

Datoria neta a Gazprom a crescut cu 1% in 2006 si este de 797,465 miliarde ruble (30,86 miliarde dolari), mai scrie Reuters.

Compania de audit pentru Gazprom a fost PriceWaterhouseCoopers iar registrele contabile au fost semnate de catre directorul general Alexei Miller, care a fost internat in spital la inceputul lunii din cauza unei afectiuni de rinichi si care, din acest motiv, nu a mai putut reprezenta public grupul.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...