Kievul refuza cresterea pretului la gaze naturale. UE reactioneaza

Sambata, 05 Aprilie 2014, ora 15:58
1607 citiri
Kievul refuza cresterea pretului la gaze naturale. UE reactioneaza
Foto: rt.com

Ucraina "nu accepta" noul pret la gaze naturale pe care vrea sa i-l impuna Rusia, de aproape 500 de dolari mia de metri cubi, a declarat sambata premierul ucrainean Arseni Iateniuk.

Denuntand o "agresiune gazifera si economica", dupa ce Moscova a anuntat o crestere cu 80% a pretului livrarilor la gaze pentru Ucraina, Iateniuk a dat asigurari, intr-o sedinta de Guvern, ca "presiunea politica (este) inacceptabila, iar noi nu vom accepta pretul de 500 de dolari".

"Rusia a esuat sa cucereasca Ucraina prin agresiune armata. Ea lanseaza acum planul de a cuceri Ucraina prin agresiune gazifera si economica", a adaugat premierul, indemnand Guvernul sa fie pregatit "ca Rusia sa restranga sau sa opreasca livrarile de gaze" naturale catre Ucraina.

Ministrul ucrainean pentru Energie Iuri Prodan a declarat ca, in lipsa unui acord asupra pretului gazelor, Kievul va sesiza Curtea de Arbitraj, asa cum prevede contractul de livrare a gazelor rusesti.

"Vom incerca sa ajungem la un acord. Daca nu vom ajunge, vom sesiza Curtea de Arbitraj", a anuntat el.

Moscova creste pretul la gaze pentru Ucraina

Moscova a anulat saptamana aceasta doua reduceri acordate Ucrainei pentru livrari de gaze naturale, de care Kievul este foarte dependent. In 72 de ore, pretul a crescut de la 268 la 485 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, unul dintre cele mai mari preturi din Europa.

Cei doi vecini fosti sovietici sunt afectati de o criza, dupa indepartarea de la putere a regimului prorus al lui Viktor Ianukovici, in urma unor manifestatii proeuropene, la sfarsitul lui februarie.

UE avertizeaza Rusia asupra riscului prabusirii economice a Ucrainei din cauza scumpirii gazelor

Ministrii de Externe ai statelor membre UE au avertizat sambata Rusia cu privire la riscul unei prabusiri economice a Ucrainei, din cauza cresterii - asimilate unei sanctiuni - cu 80% a pretului la achizitia de gaze naturale rusesti.

"Rusia are tot interesul ca Ucraina sa nu se prabuseasca pe plan economic si politic", a declarat seful diplomatiei germane Frank-Walter Steinmeier intr-o reuniune informala cu omologii sai din cadrul UE, la Atena.

"Rusia joaca un rol important deoarece stabilizarea economica a Ucrainei depinde in parte de preturile energiei furnizate" de catre Moscova, a subliniat Steinmeieir.

"De aceea este necesar sa dialogam cu Rusia, chiar daca avem divergente", a adaugat ministrul german, ale carui ingrijorari erau impartasite de mai multi dintre omologii sai reuniti in capitala greaca.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#pret gaze Ucraina, #Ucraina criza economica, #Ucraina refuza pret gaze Rusia , #stiri Gazprom