ZAMAN: Rusia calatoreste spre sud

Luni, 03 Septembrie 2007, ora 14:45
1172 citiri

ZAMAN (Turcia), 31 august 2007 - A avea mult nu e neaparat necesar si bine. De exemplu, daca ai multi bani in buzunar, e bine; daca trebuie sa-i cheltuiesti, nu e bine deloc. Sa ai o sotie, e bine, si doua si trei ar putea fi chiar mai bine, dar sa ai prea multe, ar putea fi o problema. La summitul de aniversare a 15 ani de la infiintarea Organizatiei de Cooperare Economica la Marea Neagra, de la Istanbul, Putin a spus ca "Rusia revine in Balcani si in regiunea Marii Negre".

Cu oleoductele regionale, situatia nu e prea diferita. Una ar putea fi suficient, daca economia e in crestere, asa cum s-a intamplat cu Turcia in anii '90. Cu doua oleoducte, e clar ca e mai bine atunci cand economia se dezvolta constant, cum a demonstrat-o oleoductul Blue Stream. Mai mult de doua oleoducte insa pot crea probleme, in special daca evita Turcia - dupa cum pare sa fie cazul cu conducta South Stream.

Construite intentionat in aceeasi regiune, pentru a asigura surse de aprovizionare alternative, oleoductele vor incepe, mai devreme sau mai tarziu, sa se concureze reciproc. Totusi, oleoductele nu sunt construite din punctul de vedere al pietelor, ci mai degraba din punctul de vedere al localizarii gazelor si titeiului pentru a fi pompate prin aceste conducte; a construi oleoducte e o treaba mai usoara decat a gasi cantitati suficiente de titei si gaze pentru a fi transportate prin acestea. Subiectul cheie este asigurarea volumului de titei si gaze necesare pentru a face o conducta viabila din punct de vedere economic. Beneficiarii primari ai constructiei de oleoducte devin cei care au acces direct la acestea - altfel spus, cei care au control direct asupra rezervelor de titei si gaze si asupra productiei. Chiar si asa, daca nivelul productiei este inadecvat pentru asigurarea fezabilitatii oleoductelor, ar putea usor deveni redundanta economic, devenind nimic altceva decat o simpla conducta, si nu un coridor de transport.

Scenariul cazului cel mai rau revine in minte adesea zilele acestea, daca ne uitam la oleoductele si gazoductele care se inmultesc pe zi ce trece in zona Marii Negre, in ultimele luni. Normal, se naste intrebarea: pot ei gasi suficient titei si gaze naturale pentru pompare?

Multitudine de oleoducte

Startul acestui moment de crestere a numarului de oleoducte si gazoducte a fost mijlocul lunii martie 2007, cand Rusia a aranjat cu succes semnarea acordului tripartit pentru construirea controversatului oleoduct Trans-Balkan, ce se va desfasura pe 300 kiloemtri - la un cost de un milion de euro - de la Burgas, port pe coasta bulgara a Marii Negre, la Alexandropolis, pe malul grecesc al Mediteranei. Prin construirea oleoductului Trans Balkan, Rusia urmareste stabilirea unei rute mai sigure pentru furnizarile sale de titei din Marea Neagra in Mediterana, prin evitarea congestionatelor stramtori Bosfor si Dardanele, controlate de Turcia. Cand se vor finaliza lucrarile de constructie, in 2009, Trans-Balkan va transporta 50 milioane tone de titei anual spre coasta mediteraneana a Greciei, titei provenit in cea mai mare parte din regiunea caspica. Rusia detine 51 la suta din proiect.

In mai putin de o luna, un alt proiect - de data aceasta unul promovat de UE, ce poarts un nume mandru si promitator, Pan European - angajeaza cinci tari, respectiv, Italia, Romania, Serbia, Croatia si Slovenia; conducta va transporta pana la 100 milioane tone de titei caspic spre Occident. Cu un cost estimat la 2,5 miliarde dolari, oleoductul va fi pus in functiune in 2012 pentru a oferi o ruta alternativa pentru furnizarile de hidrocarburi din tarile foste sovietice. Prevazut de Occident pentru a stabili un canal alternativ pentru furnizarile de titei destinate rafinariilor italiene, oleoductului Pan European inca ii lipsesc surse clare si vizibile de titei de unde sa se transporte, asigurandu-i-se fezabilitatea economica.

Urmatorul la rand nu a asteptat prea mult pentru a aparea: la 24 aprilie a avut loc o ceremonie fara precedent pentru a marca lansarea lucrarilor de construire in Turcia a oleoductului Trans-Anatolia, pentru a conecta portul Samsun de la Marea Neagra de Ceyhan, de pe malul Mediteranei. Dezvoltat si promovat de Turcia, oleoductul Samsun-Ceyhan va fi finalizat in 2009 si se va intinde pe parcursul a 555 de kilometri, la un cost de 1,5 miliarde dolari, pentru a pompa anual 90 milioane tone de titei caspic. Misiunea primara a acestei conducte e sa scuteasca tancurile petroliere de tranzitarea congestionatelor stramtorilor Bosfor, prin stabilirea unei rute directe pentru furnizarile de titei din Marea Neagra in Marea Mediterana. Prin urmare, oleoductul Trans-Anatolia e menit sa intre in competitie amara cu conducta promovata de Rusia, Trans-Balkan, suferind intre timp de lipsa de titei pentru pompare. Cu rare exceptii, Rusia controleaza distributia de titei din porturile Marii Negre.
Urmatoarele doua luni au fost o pauza pentru oleoducte, intrucat atentia a fost atrasa spre transportul de gaze naturale. La 14 mai, presedintii Rusiei, Kazahstanului si Turkmenistanului au semnat pe malul Marii Caspice o declaratie privind construirea Oleoductului Pre-Caspic pentru furnizarea de gaze turkmene Rusiei. Initiat si promovat de administratia presedintelui Putin, Oleoductul Pre-Caspic este estimat sa coste un miliard de dolari si sa aiba o capacitate operationala de circa 30 mii miliarde de metri cubi anual.

Desfasurandu-se de-a lungul malurilor caspice ale Turkmenistanului si Kazahstanului, pe o lungine de 360 kilometri si, respectiv, 150 kilometri, Oleoductul Pre-Caspic se va alatura retelei de transport prin oleoducte din Asia Centrala spre Occident, la granita dintre Kazahstan si Rusia. Va trece "prin coridorul actualelor conducte caspice", planificate pentru a fi modernizate si retehnologizate pentru ca, pana in 2012, sa pompeze o cantitate suplimentara de 12 mii de miliarde metri cubi de gaze - ajungand la 16 mii de miliarde metri cubi, la capacitate deplina - si pentru a fi prima faza a prevazutei construiri a Oleoductului Pre-Caspic.

Planul anuntat submineaza in mod crucial proiectul initiat de SUA privind Oleoductul Trans-Caspic, prin care se vor transporta 16 mii de miliarde metri cubi de gaze turkmene in Turcia, prin traversarea sudului Marii Caspice si stabilirea unei rute de transport sudice din Asia Centrala spre Occident. In pofida aparentei abandonari de catre administratia americana la inceputul anului 2000, Oleoductul Trans-Caspic a fost considerat, totusi, pana recent o ruta potential viabila pentru transportarea gazelor turkmene spre Occident, prin ocolirea Rusiei.

Stirea anuntata nu era inca deplin apreciata, cand, la 23 iunie, la Roma, Gazprom a semnat un memorandum cu compania italiana ENI, pentru construirea unui oleoduct de 900 kilometri, South Stream, din Rusia in Bulgaria, traversandu-se sudul Marii Negre, la o adancime de 2000 metri. Numai partea de sub nivelul marii a conductei e estimata sa coste peste 4 miliarde dolari. Planificata a deveni operationala pana in 2012, gazoductul South Stream va stabili o ruta pentru furnizarile rusesti de gaze spre Austria si Slovenia, prin Romania, pe de o parte, si sudul Italiei, prin Grecia, pe de alta parte. Ruta initial planificata a gazoductului a suferit schimbari dramatice. Pana in ultimul moment, ruta mult discutata privind ruta sudica ruseasca de transport se anticipa sa treaca in paralele cu Blue Strteam, atunci cand traverseaza Marea Neagrs si sa treaca mai departe prin Turcia. Planurile anuntate privind construirea conductei South Stream nu sunt in linie cu litera spiritului cald al cooperarii demult stabilire si mutual benefice in domeniul energetic intre Turcia si Rusia si submineaza sperantele Turciei de a deveni centru energetic in Mediterana Orientala.

Tabloul oleoductelor nu e complet fara mentionarea celor mai recente evolutii privind conducta Nabucco, prevazuta sa se desfasoare de-a lungul a 3000 kilometri, din Turcia spre Europa, la un cost de 5 miliarde euro, pentru a transporta titei caspic in tarile Uniunii Europene. La 14 iulie, 2007, Turcia si Iranul au semnat un memorandum de intelegere privind transportarea de gaze iraniene si turkmene in Europa, via Turcia, prevazandu-se si participarea Turciei in dezvoltarea giganticul bloc de gaze South Pars din Iran, pe baze de rascumparare. Memorandumul are beneficii directe pentru mult suferindul Nabucco, avand potentialul de acorda cu anticipata suficienta volumul de gaze de importanta cruciala pentru a face Nabucco sa devina coridor fezabil de transport.
Daca acordul se fructifica si gazoductul Nabucco devine operational in 2012, va incepe sa transporte anual 30 mii de miliarde metri cubi de gaze naturale dinspre natiunile caspice ale Iranului si Turkmenistanului spre Occident, traversand circa 3000 kilometri din Turcia spre Bulgaria, Romania, Ungaria si Slovacia, bifurcandu-se in continuare spre Austria, Germania si Cehia.

Printr-o coincidenta, Nabucco si South Stream tintesc aceleasi piete, desi prevad surse de aprovizionare diferite. Daca se vor construi ambele si vor deveni operationale intr-un moment aproximativ simultan, probabil ca vor intra intr-o competitie acerba unul cu celalalt, iar rezultatul final va fi determinat de pretul final al furnizarilor de gaze consumatorilor. Toate acestea ne duc, de fapt, la presupunerea ca elementul crucial al competitiei nu va fi construirea conductei, ci furnizarea ieftina a gazelor naturale pe piete, in volum suficient.

Revenirea Rusiei

Toate oleoductele si gazoductele mentionate anterior au in comun un element indispensabil: factorul Rusia. Aceasta inseamna ca Rusia este legata direct sau indirect de toate constructiile planificate pentru oleoducte sau gazoducte in intreaga regiune a Marii Negre si regiunile adiacente acesteia. Analistii cred ca nu e nici o coincidenta, ci o strategie de expansiune minutios pregatita declansata de hotararea ambitioasa de a reveni in regiuni de prezenta traditionala a imperiului rus. Aceasta ambitie e primul motor al aspiratiilor ruse de a deveni activ implicata in construirea de oleoducte in intreaga regiune a Marii Negre.

"Rusia revine in Balcani si regiunea Marii Negre", a anuntat presedintele Putin, pe holurile summitului aniversar al Organizatiei de Cooperare Economica la Marea Neagr, ce a avut loc la 25 iunie 2007, la Istanbul. Putin a facut aceasta remarca pentru a alunga orice dubii privind intentiile regionale ale Rusiei. De fapt, nu e nimic nou in revelatia lui Putin: Rusia a inceput procesul revenirii in zonele prezentei sale traditionale pe piete inca din 2000, cand Putin si-a preluat functia. Primul loc pe agenda nationala a fost Asia Centrala, cand Rusia a restabilit promt legaturile de cooperare in domeniul energetic cu Turkmenistanul si, ulterior, cu Uzbekistanul, mentinand Kazahstanul bogat in petrol in sfera sa de influenta.

Totusi, aceasta recent exprimata hotarare a liderului rus, cuplata cu politica rusa de expansiune energetica agresiva, a fost menita sa genereze o reactie in regiune, actual denumita ampla regiune a Marii Negre, ce mai multe zeci de ani era linia de front in batalia dintre imperialism si comunism. Spunand asta, merita sa ne amintim ca in cursul tulburilor ani ai razboiului rece, Turcia a fost singura tara riverana Marii Negre ce facea parte din sistemul socio-politic opus, ca sa nu mai mentionam de calitatea sa de membra a NATO.

Nu e de mirare ca Turcia a primit ca un afront personal cresterea interesului Rusiei fata de construirea de oleoducte si gazoducte, amintindu-si inca de vremurile cursei inarmarii din perioada razboiului rece, de confruntarea NATO-Pactul de la Varsovia si de frica de amenintarea sovietica. Acei ani lungi de neincredere si agresiune au avut ca rezultat prejudecati si paranoia ce sunt dificit de eradicat si ultimii 20 de ani de cooperare prieteneasca si reciproc avantajoasa sunt un rastimp prea mic pentru a se putea intampla asta.

Primul clopotel al neincrederii crescande a sunat la mijlocul lunii martie, cand a fost anuntata stirea semnarii acordului de construire a gazoductului Burgas-Alexandroupolis. Anumiti experti turci in domeniul energetic s-au grabit sa presupuna ca planuita constructie tinteste subminarea fezabilitatii economice a conductei Samsun-Ceyhan, indelung promovata de Turcia. Prin urmare, miscarea Rusiei a fost perceputa ca neprietenoasa si dura din punctul de vedere al cooperarii energetice de care se bucura Turcia si Rusia din anii '80. Totusi, pesimismul initial privind viitorul conductei Samsun-Ceyhan a palit cumva, atunci cand a avut loc ceremonia fastuoasa privind lansarea lucrarilor de constructie la conducta Trans-Anatolia, la sfarsitul lunii aprilie. Entuziasmul exprimat zgomotos de oficialii turci in domeniul energetic, cuplat cu increderea exprimata de Holdingul Calik din Turcia si de compania italiana ENI au linistit unele ingrijorari. Desi unii analisti din domeniul energetic isi exprima indoiala privind fezabilitatea economica a conductei Trans-Anatolia, pentru ca nu s-a asigurat nici titei pentru proiect si nici nu se intrevede la orizont, pesimismul lor fiind in mare parte contrabalansat de planurile ambitioase de a transforma terminalul petrolier de la Ceyhan intr-un megacentru petrochimic al regiunii.

In plus, acela era era petrol, iar cooperarea petroliera turco-rusa a fost substantial mai modesta decat cea privind gazele naturale. La urma urmelor, gazele constituie peste 70 la suta din exporturile turce din Rusia, iar economia turca depinde deplin de importurile de gaze naturale. De asemenea, s-a presupus in mare parte ca Rusia a fost in curs de finalizare a studiilor sale de fezabilitate pentru construirea conductei Blue-Stream-2 prin Turcia spre Europa si Israel.

Insa cooperarea in domeniul gazelor nu a asteptat prea mult pentru a face surprize: in a doua saptamana a lunii mai, presedintii Rusiei, Kazahstanului si Turkmenistanului si-au declarat hotararea de a moderniza sistemul regional de transport, pentru ca de acum inainte sa se transporte gaze turkmene spre Occident, prin reteaua de gazoducte controlata de Rusia. Aceasta implica faptul ca visul mult impartasit al echilibrarii importurilor de gaze turce cu livrari din Turkmenistan - a patra rezerva de gaze naturale pe plan mondial - va deveni cu greu realitate.

Totusi, e inca departe de adevar ca toti vor sa ia situatia ca fiind finala si recurg la acuzatii amare la adresa administratiei americane pentru lipsa sa de determinare in anul 2000 pentru a da viata proiectului, plasandu-si sperantele in nou alesul presedinte al Turkmenistanului, Gurbankuly Berdymuhamedov.

Perspectivele cooperarii energetice intre Turcia si Rusia au devenit mai clare in ultima saptamana a lunii iunie, cand Rusia si-a anuntat planurile de a construi urmatoarea conducta pe sub Marea Neagra - ce nu trece prin Turcia, ci prin Bulgaria si Grecia. Aproape ca a fost o lovitura pentru perspectivele cooperarii energetice ruso-turce, cu repercusiuni asupra viitorului gazoductului Nabucco. In timp ce declaratia semnata pentru construirea oleoductului pre-Caspic a fost, in general, vazuta ca o amenintare indepartata, dar serioasa pentru Nabucco, construirea conductei South Stream a inceput sa fie considerata ca o amenintare directa la adresa planurilor turce de a deveni centru energetic regional.

Evolutia a generat ingrijorari reale nu doar printre experti si oficiali din domeniul energetic, ci si in randul publicului turc. A fost considerata o decizie alarmanta ca South Stream a fost anuntat cu o zi, doua inainte de venirea presedintelui Putin la Istanbul, pentru a participa la cea de-a 15-a aniversare a Organizatiei de Cooperare Economica la Marea Neagra, un eveniment istoric pentru aceasta organizatie si presedintele actual, Turcia. Chiar si cei care nu s-au concentrat serios asupra energiei sau Rusiei inainte au inceput sa-si exprime activ opinia ca actuala cooperare turco-rusa in domeniul energetic este in pericol si implica masuri imediate de eradicare a problemelor. Criticii au fost aproape unanimi in acuzarea oficialilor turci din domeniul energetic pentru strategia unilaterala pe relatia cu Rusia si extra-dependenta de SUA in chestiunile energetice.

Mass-media mentiona si ea necesitatea urgenta de reconsiderare a politicii externe generale a Turciei, cerand, totodata, si revizuirea politicii energetice, din perspectiva revenirii Rusiei in regiune, asa cum a anuntat presedintele Putin. Prin urmare, principala misiune a Turciei a fost de a edifica legaturi mai apropiate si de a asigura sprijin regional din partea tarilor din cercul de influenta al Rusiei.

Se ivea intelegerea ca in competitia dintre SUA si Rusia in afacerile energetice, Turcia a fost pusa la mijloc, fiind fortata sa aplice o politica ce incearca sa convinga si Rusia si SUA. Acest lucru a adus deservicii Turciei, dupa cum a relevat clar planurile pentru South Stream: Rusia a inceput sa caute alti parteneri energetici in regiunea Marii Negre, refuzand sa fie o parte in initiativele energetice ale SUA.

Mingea era in terenul Turciei, iar Turcia nu a ezitat sa loveasca, elaborand un memorandum de intelegere cu Iranul pentru dezvoltarea giganticei rezerve iraniene de gaze si transportarea de gaze naturale iraniene si turkmene prin Turcia in Europa - un efort pentru reducerea pe linie a echilibrului energetic regional.

Din perspectiva Turciei, initiativa pare sa fie un raspuns normal la dominatia agresiv crescanda a Rusiei in afacerile energetice regionale. Prin urmare, raspunsul a generat un entuziasm sincer si din partea oficialilor energetici turci si din partea mass-media. In afara de aspectul politic, memorandumul se anticipa sa poarte implicatii semnificative din punct de vedere economic - ar putea ajuta Turcia sa negocieze un pret mai bun pentru gazele iraniene, in schimbul ajutorului sau in transportarea gazelor iraniene spre pietele europene; ca sa nu mai mentionam mult anticipata deschidere a rutei sudice de transport pentru gazele turkmene.

Totusi, prin incheierea afacerii cu Iranul, Turcia s-a trezit imediat la cutite si cu SUA si cu Rusia. Turcia, ce demult timp e aliata SUA, a rezistat pana recent solicitarilor persistente ale Iranului de a deschide o ruta pentru exportarea gazelor sale naturale spre Europa, prin Turcia. Avand un embargou impus demult companiilor americane de a participa la afacerile cu Iranul, SUA sfatuiesc in mod constant aliatii sai sa se abtina de la investitii in domeniul energetic si de la cooperarea cu Iranul, luand in considerare, in special, contenciosul nuclear cu Iranul. SUA au reactionat promt fata de acordul turco-iranian, numind demersul ca "neintelept".

Reactia Uniunii Europene a fost precauta si aceasta si, cel mai probabil, datorits opozitiei SUA. Indiferent de faptul ca acordul implica potentialul de a salva Europa de dependenta grea de gazele naturale rusesti, UE s-a abtinut sa-si exprime pozitia in public, transmitand chiar si asa un mesaj pozitiv Turciei.

In ceea ce priveste Rusia, aceasta a parut ca nici nu a observat memorandumul, cel putin nu din perspectiva declaratiilor publice. Insa acordul turco-iranian tinteste clar in planurile Rusiei de a impiedica Nabucco de la a deveni un proiect fezabil din punct economic si de a controla exporturile de gaze caspice spre pietele mondiale. In prezent, aceste acorduri par sa fie singura initiativa practica de a contrabalansa avansul Rusiei pe piata energetica regionala. In opinia expertilor rusi in domeniul energetic, semnarea memorandumului este "o tentativa de a stabili o alianta turkmeno-iraniana in domeniul gazelor pentru a realiza planurile indelungate ale UE si SUA de a furniza competitie livrarilor de gaze naturale rusesti in Europa". Datorita acestui fapt - spun expertii rusi - reactia UE-SUA la perspectivele cooperarii turco-iraniene in domeniul gazelor naturale nu a fost izbitor de negativa, pentru prima data in ultimii zece ani.

Conflict sau niciun conflict?

Ar fi o greseala grava sa se gandeasca faptul ca in perseverenta sa pentru expansiunea economica regionala, Rusia intentioneaza sa afecteze negativ Turcia sau sa strice cooperea economica fructuoasa ce a existat indelung intre cele doua tari. De fapt, oficialii rusi isi exprima continuu satisfactia lor profunda fata de evolutiile pozitive si stabile din relatiile ruso-turce. Numai volumul schimburilor comerciale turco-ruse a atins nivelul de 20 miliarde dolari si are potential de continua crestere. Insa schimburile comerciale dintre cele doua tari sufera de o imensa dezechilibrare, intrucat exporturile rusesti in Turcia depasesc masiv exporturile Turciei in Rusia. Motivul principal al acestui dezechilibru e ca gazele naturale rusesti constituie doua treimi din totalul exporturilor rusesti in Turcia, constituind componenta de baza a importurilor Turciei din Rusia.

Prin urmare, Turcia depinde masiv de gazele naturale din Rusia si aceasta dependenta urmeaza sa depaseasca doua treimi, pana in anul 2010. Numai in ultimul an Turcia a primit circa 20 mii miliarde metri cubi de gaze naturale rusesti, comparativ cu Europa Occidentala, care a importat 50 mii miliarde metri cubi, in aceeasi perioada de timp. Aceasta ne da motive sa credem ca, in afara de faptul ca e marele importator de gaze rusesti, Turcia e si o piata lucrativa de consum pentru Rusia - in special, din perspectiva a doua gazoducte ce in prezent sunt functionale. De asemenea, economia Turciei in crestere rapida, cuplata cu populatia sa de 70 milioane, reprezinta un potential puternic pentru expansiunea constanta a cooperarii in alte domenii, in afara de cel al gazelor naturale. Printre acestea se afla si anticipata participare a Rusiei la construirea retelelor de distribuire a gazelor din Turcia, a principalelor conducte, a depozitelor subterane de gaze si a centralelor termice pe gaze, precum si in productia petrochimica. In vizita efectuata in decembrie 2006 in Turcia, ministrul adjunct al Industriei si Energiei din Rusia, Andrei Demetyev, a evidentiat in mod specific politica energetica a Rusiei, ce tinteste sporirea produselor procesate din hidrocarburi si calitatea cotelor de petrochimice in totalul exporturilor rusesti.

"E de asemenea important sa se achizitioneze si sa se dezvolte unitati de rafinare pe pietele unde companiile rusesti exporta acum titei", a conchis ministrul Dementyev. Vorbele sale sunt in mod aparte pregnante azi, cand premiul castigator in privatizarea mega-complexului petrochimic Petkim a fost acordat unei banci de investitii din Rusia si unui consortiu de companii petroliere din Kazahstan. Desi inca mai asteapta aprobarea autoritatilor turce, acordul are potentialul de a marca lansarea prezentei in afacerile turce nu doar a afaceristilor rusi, ci si a celor din Kazahstan.

Pentru Rusia, Turcia este un partener cheie in regiunea Marii Negre si aceste relatii de cooperare au importanta cruciala pentru ambele tari. Potrivit ministrului adjunct de externe al Rusiei, Andrei Denisov, regiunea Marii Negre "e traditional sfera de interes vital pentru Rusia, iar Rusia este un jucator regional cheie. Azi, 15 la suta din volumul schimburilor comerciale ale Rusiei se face in regiunea Marii Negre, iar Turcia este al saselea partener, din punctul de vedere al volumului schimburilor comerciale".

In acelasi timp, Rusia este hotarata sa-si dezvolte relatiile cu tarile riverane Marii Negre, pe baza unei abordari multilaterale. In domeniul energiei, aceasta inseamna ca Rusia nu are in vedere stabilirea unei cooperari fructuoase si benefice cu Turcia, intrucat acest factor ar impiedica-o sa se indrepte spre a avea cooperari egal fructuoase cu alte tari din regiune, precum Bulgaria si Grecia. Cea mai clara dovada in sensul acestei evolutii a fost acordul din martie pentru construirea gazoductului Burgas-Alexandroupolis, ce a fost sustinuta de planurile dezvaluite in iunie privind conducta South Stream.

In acelasi timp, Rusia nu vrea sa fie prea dependenta de Turcia in chestiunile energetice. Actuala imbunatatire a relatiilor cu Bulgaria si Grecia este si ea menita sa contrabalanseze dependenta Rusiei de Turcia. Prin urmare, construirea conductei Burgas-Alexandroupolis inseamna salvarea Rusiei de la dependenta de un singur punct de trecere prin stramtoarea Bosfor in tranzitarea titeiului din Marea Neagra in Mediterana.

In plus, expertii rusi in domeniul energetic cred ca activa promovare de catre Turcia a construirii gazoductului Nabucco a determinat Rusia sa-si regandeasca ideea initiala de a construi un gazoduct spre Europa in paralel cu conducta Blue Stream. In timp ce e un jucator agresiv pe piata, Rusia ramane prudenta in privinta protejarii propriilor interese, stiind destul de bine care sunt efectele negative ale supradependentei de o singura tara.

Totusi, dinamismul crescand al Rusiei in activitatile cu Bulgaria si Grecia - ambele vecinii imediati ai Turciei si parteneri de afaceri traditionali - a introdus un element nou al competitiei regionale in relatiile lor. Fundamental, aceasta inseamna ca in viitorul apropiat si pentru a se pastra natura mutual benefica a acestor relatii, Turcia, Bulgaria si Grecia vor recurge, cel mai probabil, la ideea cooperarii multilaterale, in loc sa se concentreze pe cooperarea bilaterala.

Rusia considera aceasta potentiala evolutie ca un rezultat rational si logic, in special din perspectiva Organizatiei Cooperarea Economica la Marea Neagra, infiintata acum 15 ani, ai caror membrii sunt cele 12 tari din intreaga regiune a Marii Negre. Prin urmare, Rusia considera OCEMC ca o platforma regionala pentru cooperare multilaterala in domenii de importanta vitala, precum transporturile, energia, combaterea crimei organizate si asistenta in situatii de urgenta. De importanta primordiala pentru tarile din regiune, toate aceste subiecte presupun o abordare bine coordonata, multilaterala pentru a fi rezolvate cu succes, fara partiniri si prejudecati, in beneficiul tuturor jucatorilor regionali. Abordarea multilaterala mentionata a fost aplicata de OCEMN - singura organizatie regionala institutionalizata pentru cooperare - si a dat rezultate atangibile.

"Primele proiecte multilaterale s-au ivit acum", a mentionat ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, in discursul sau la summitul aniversar de la Istanbul al OCEMN. "Dintre acestea, ma refer in primul rand la Proiectul Dezvoltarii Coordonate a Centurii Autostrazilor Marii Negre si Cailor Motoare ale Marii, incluzand si transportul cu ferry-boat-uri intre porturile Marii Negre, a spus Lavrov, rezumand realizarile OCEMN.

In concluzie, se poate spune ca abordarea multilaterala a Rusiei pentru solutionarea problemelor Marii Negre introduce o sofisticare logica in chestiuni care, pana foarte recent, psreau simple si usor de rezolvat pe baze bilaterale. Totusi, din perspectiva actualei expansiuni a UE in intreaga regiune a Marii Negre si a adoptarii in aprilie a initiativei de politica externa Sinergia Marii Negre, aceasta abordare uneori indelungata si complicata ar putea deveni o valoare foarte practica in viitorul apropiat.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://rador.srr.ro/ target=_blank>Rador</a>)

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.