GE preia activele Alstom in domeniul energiei

Duminica, 22 Iunie 2014, ora 15:10
1892 citiri
GE preia activele Alstom in domeniul energiei
Foto: ibtimes.com

Consiliul de Administratie al grupului francez Alstom s-a pronuntat sambata in unanimitate in favoarea proiectului de alianta in sectorul energetic cu societatea americana General Electric (GE), care a inaintat anterior o oferta in valoare de 12,35 miliarde de euro pentru constituirea a trei societati mixte cu compania franceza, relateaza AFP.

Insa, pentru a asigura respectarea intereselor franceze, statul trebuie sa achizitioneze de la societatea Bouygues actiuni pe care aceasta din urma le detine la Alstom. Anuntul cu privire la acordul Consiliului de Administratie nu face nicio referire la aceasta chestiune, dar Ministerul francez al Economiei a precizat pentru AFP ca finalizarea afacerii depinde de negocierile dintre statul francez si compania Bouygues.

Conform directorului Agentiei participatiilor statului, care poarta negocierile din partea guvernului, discutiile pentru preluarea de catre statul francez a 20% din participatia de 29,4% detinuta de Bouygues in cadrul Alstom sunt aproape de un acord.

Cu o zi in urma, guvernul de la Paris s-a pronuntat in favoarea ofertei americane si a respins-o pe cea inaintata in comun de grupul japonez Mitsubishi Heavy Industries impreuna cu cel german Siemens.

In cadrul aliantei proiectate, General Electric si Alstom vor crea trei societati mixte, detinute in proportii egale (50/50), in domeniile turbinelor cu aburi, energiilor regenerabile si retelelor electrice. In schimb, GE va obtine operatiunile Alstom in domeniul turbinelor cu gaze, in timp ce Alstom va cumpara operatiunile de semnalizare feroviara ale GE pentru aproximativ un miliard de euro.

GE este deja una dintre cele mai mari companii americane si mondiale, cu o cifra de afaceri de 146 miliarde de dolari si aproximativ 305.000 de angajati, dintre care 10.000 in Franta. La randul sau, Alstom are 93.000 de angajati la nivel mondial, dintre care 18.000 in Franta, iar in exercitiul 2012-2013 a realizat o cifra de afaceri de 20,3 miliarde de euro.

Filiala Alstom Romania are 1.050 angajati in centrele de productie locale si in birourile din Bucuresti si deruleaza proiecte de reabilitare bazate pe tehnologii avansate in sectoarele Power, Transport si Grid.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#General Electric Alstom, #Alstom Romania, #General Electric preia Alstom , #Investitii