General Electric a afisat un profit trimestrial mai mic cu o treime

Vineri, 16 Aprilie 2010, ora 16:12
1382 citiri
General Electric a afisat un profit trimestrial mai mic cu o treime

Profitul net al grupului General Electric a scazut in primul trimestru cu 32%, la 1,87 miliarde dolari, din cauza problemelor din divizia de creditare GE Capital, insa a depasit totusi estimarile analistilor, relateaza Wall Street Journal (WSJ), preluat de NewsIn.

Veniturile grupului au scazut cu 5%, la 36,61 miliarde dolari.

Castigurile din operatiunile continue au fost de 21 centi/actiune, in contextul in care analistii estimau castiguri de 17 centi/actiune si venituri de 37,3 miliarde dolari.

GE a precizat ca pierderile cele mai mari au fost inregistrate de divizia GE Capital, care a fost principala sursa a problemelor recente ale grupului.

Divizia financiara GE Capital a inregistrat o scadere de 41% a profitului din primul trimestru, la 607 milioane dolari, in contextul in care veniturile au scazut cu 10%.

GE a redus dividendele si a vandut parti din alte divizii, pentru a contrabalansa probelemele financiare provocate de GE Capital.

#General Electric, # profit, # actiuni , #stiri General Electric