Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

General Motors recheama in service 300.000 de masini pentru posibile probleme cu frana

General Motors recheama in service 300.000 de masini pentru posibile probleme cu frana


Grupul american General Motors (GM) va rechema in service aproape 300.000 de masini Chevrolet Cruze, fabricate in 2011 si 2012, din cauza unor posibile probleme la sistemul de asistenta la franare.

Astfel, masinile Cruze care dispun de cutii de viteze automate in sase trepte si motoare turbo de 1,4 litri prezinta posibilitatea "pierderii intermitente a asistentei la franare", situatie in care soferii trebuie sa apese mai puternic pedala de frana pentru a opri autovehiculele, a declarat un purtator de cuvant al GM, potrivit CNN.

"GM are cunostinta despre 27 de presupuse accidente usoare, fara ranirea unor persoane, care ar putea avea intre cauze aceasta chestiune", a afirmat acesta.

Posesorii de autovehicule afectati de rechemare vor putea apela la dealerii auto pentru remedierea problemei. Masinile vizate de rechemare au fost asamblate la o fabrica din Ohio.

GM a anuntat, de asemenea, in iunie, rechemarea a 194.000 de SUV-uri din cauza riscului de incendiu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1965 ori