Recordurile atinse in ultima vreme de pretul barilului de petrol zguduie piata americana a automobilelor, deja afectata de criza financiara. Marii producatori,
General Motors, Ford si Chrysler si-au incetinit considerabil ritmul productiei si incearca sa se reprofileze: este evident ca americanii, care preferau masinile mari si puternice, se arata tot mai interesati de automobilele usoare, cu consum redus de combustibil si chiar pentru masinile hibride.
In mai, vanzarile de automobile pe piata americana au scazut drastic. Pentru cele 3 companii de top din domeniu, General Motors, Ford si Chrysler, dar si pentru multe companii japoneze prezente pe piata din SUA s-a observat o scadere cu 10%.
Expertii considera ca fenomenul este cel mai grav din ultimii 7 ani si
il pun pe seama recordurilor inregistrate de pretul barilului de
petrol.
Producatorii auto sunt nevoiti, in aceste conditii, sa ia masuri: GM
isi va diminua productia cu 23%, Ford cu 17% si Chrysler cu 16%.
In acelasi timp, marile companii auto se orienteaza spre alte tipuri de
masini decat cele care se vindeau pana acum cel mai bine in SUA. Asta
pentru ca vanzarile de SUV-uri au intrat in declin, in vreme cel
masinile usoare si cum consum mai mic de comustibil se vand tot mai
bine.
Astazi, cea mai vanduta masina in SUA este de productie japoneza:
modelul Toyota Camry. De-altfel, in primele luni ale acestui an, doar
Honda si Mazda au inregistrat cresteri ale vanzarilor dincolo de Ocean.
In luna mai, vanzarile Honda au crescut cu 3,2% pe cand cele ale Toyota
au scazut cu 6,7%.