Printul saudit Al Walid ben Talal si grupul sau Kingdom Holding au cumparat o participatie de 1% la General Motors (GM), pentru 500 milioane de dolari, dupa revenirea grupului auto american la bursa din New York, transmite AFP, citat de Mediafax.
GM a revenit saptamana trecuta pe Wall Street, la mai putin de un an si jumatate dupa declararea falimentului, prin cea mai marea oferta publica initiala din istorie."Decizia Kingdom Holding Company si a printului Walid de a investi in GM s-a bazat pe soliditatea marcii General Motors, oferta relativ atractiva si perspectivele de dezvoltare a activitatilor grupului in Brazilia si China", se arata intr-un comunicat al companiei saudite.
Comunicatul nu precizeaza cat, din investitia totala, a fost efectuata de print, un nepot al regelui saudit Abdallah.
Kingdom Holding Company, detinuta de printul Walid in proportie de 95%, mai detine participatii la Citigroup, News Corp., Apple si Walt Disney.
Compania are in proprietate si un lant hotelier la nivel mondial, intre care si palatul parizian Georges V.