De-a lungul anilor, veniturile statului din taxe si impozite au reprezentat masura capacitatii guvernantilor de a asigura crestere economica simultan cu administrarea efectelor adverse generate de o politica fiscala, cand haotica, cand (foarte rar) coerenta.O noua mostra de
determinare intarziata dublata de inconsecventa spontana ne ofera in aceste
zile Ministerul Muncii. Bunele intentii ale titularului de portofoliu, Paul
Pacuraru, sunt anulate de lipsa de substanta in elaborarea normelor de aplicare
a legii pensiilor.
Dupa 17 ani si o integrare, autoritatile continua sa aplice masuri cu impact
aspura castigurilor contribuabililor apeland la elementul surpriza. In ciuda
tuturor elementelor care nu recomanda o altfelde abordare, impopulara prin
natura ei, ministeriabilii persista in greseala.
Reglementarile care adancesc
fiscalitatea continua sa fie emise fara o estimare a sumelor ce urmeaza a fi
atrase, fara o motivatie sustinuta cu argumente concludente, fara consultarea
partenerilor de dialog social si chiar fara o minima atentie asupra efectelor
in plan politic a deciziilor luate.
In fapt, tipul de plebiscit prin talk show tv ramane formula cea mai la
ieftina de consultare. In circumstante asemanatoare cu cea creata de Ordinul
92/2008, de fiecare data, corecturile au venit post factum, dupa publicarea
deciziilor in Monitorul Oficial.
Dezamagit ca dorinta sa de asanare a zonelor
nefiscalizate nu a fost apreciata pe de-a-intregul de colegii de partid, Pacuraru nu are incotro si isi insuseste
observatiile primului ministru. Remarca faptul ca subordonatii sai nu fac
politica si anunta un control tehnic aspura textului propus de tehnicienii
ministerului in scopul modificarii textului.
Interpretez ca pe o mica virtute ambitia ministrului muncii de a uniformiza
aplicarea CAS dar nu pot fi de acord cu inabilitatea prin care a inteles sa isi
atinga scopul. Un exemplu ar fi situatia celor care obtin venituri de pe urma
sedintelor consiliilor de administratie.
Calitatea de administrator al
societatilor comerciale de stat (si numai) a constitut un tip de sinecura ce a
facut cariera la romani. Presa a devoalat-o drept una dintre sursele predilecte
de rotunjire a veniturilor inotatorilor de succes prin apele tulburi ale
tranzitiei!
Problema este ca ordinul
neliberal al lui Pacuraru, excede textul Legii 19. Si astfel CA-urile
vor scapa de a aceasta impunere pentru simplul motiv ca membrii sai nu fac
parte din categoriile vizate prin legea de baza.
Dorinta ministrului muncii de a largi aria de colectare a contributiilor la
sistemul de asigurari sociale ajunge in final sa loveasca in cei care incearca sa
mai adune "un ban in plus". Asa s-a ajuns la medici.
Afectati vor fi insa mai
ales rezidentii, acestia fiind principalii vanatori de garzi. Sunt frecvente
cazurile in care medicii tineri aduna, de completare, garzi la doua sau chiar
mai multe spitale.
Ce a generat in acest nou val al dijmuirii veniturilor? In mod evident calculele
guvernantilor nu ies. Cele mai multe opinii la cald explica precipitarea si
inconsistenta deciziei lui Pacuraru in graba de a umple golul lasat de
majorarile de pensii, catalogate drept pomana electorala.
In paranteza fie spus
nu cred ca pensionarii vor catadicsi sa multumesca prin vot Guvernului
Tariceanu, care la randul sau a suflat initiativa PSD-ului. Cum nu cred ca cei atinsi
de aplicarea CAS pe veniturile suplimentare isi vor schimba, la urna, orientarea
politica; asta in cazul in care PNL ar fi fost dragostea dintai.
Cum, de asemenea,
nu cred ca restituirea banilor de Dacia,depusi la CEC inainte de 1990,
actualizati cu rata inflatiei, va produce ca efect mai mult decat o urare, ragusita,
de sanatate, din partea celor care au mai apucat sa se bucure de generozitatea
guvernului (minoritar) liberal.
Altundeva cred ca mai poate fi cautata frenezia cu care reprezentantii Guvernului
identifica noi surse de alimentare a Bugetului consolidat.
Dupa ce se vor fi
inchis toate supapele economiei gri si se va constata ca, de fapt, piata muncii
capata noi nuante de negru, dupa ce se va fi constatat ca nici intoarcerea
capsunarilor nu va face ca numarul de angajati si cel de pensionari sa mai
revina la un raport supraunitar pentru a evita colapsul pensiilor de stat, fragilitatea
structurala a sistemtului de impunere va accelera restructurarea sa din
temelii.
Dupa 1990, cand s-ar fi putut crea un sistem fiscal viabil interesele
personale si de grup au subminat intersul national. Cand politicul a dat liber
obiectivelor macroeconomice prioritare, pierdusem deja prima garnitura a integrarii.
Asa am ajuns sa inventam revolutionara cota unica de impozitare. Efectele sale
pozitive la nivelul agentilor economici sunt limitate daca in economie nu mai
intra bani noi din investitii straine. Pe de alta parte nu mai pot fi crescute
artificial salariile bugetarilor si acesta fiind una dintre formele de a pune
la loc banii de pensii.
Se cauta noi surse de venituri bugetare cum este cea in
discutie astazi. Romania are deja una dintre cele mai dense fiscalitati din
Europa in materie de contributii ale angajatorilor si angajatilor, dar in
aceesi masura si unul dintre cele mai scazute niveluri de colectare raportat la
PIB. Largind aria surselor nefiscalizate sau prea putin fiscalizate dar fara a
se atinge zonele tabu, cum ar fi terenurile si casele, Guvernul Tariceanu nu
cauta doar solutii de moment (oricum banii nu sunt suficienti pe termen lung).
In
acest fel sunt lasate mostenire guvernului viitor cele mai controversate si mai
putin populare decizii de politica fiscala, pe care va fi nevoit sa le adopte. Cum
s-ar vedea o crestere a cotei unice comparativ cu subiectul comentat astazi?
Dar o majorare a impozitelor pe case si terenuri? Sau...Dar cine poate stii ce
le mai poate trece unora prin capin materie de fiscalizare!!
Comentariu de George Vulcanescu