Gigi banc

Vineri, 22 August 2008, ora 11:32
5604 citiri

Intr-un gest fara precedent, Banca Nationala taie elanul de mare ctitor al lui Gigi Becali. Dupa turle, acoperisul unei institutii bancare i s-ar fi potrivit tocmai bine. Becali Bank suna mai bine decat Manastirea Becali. Si oricum, in sutana nu putea merge la casino, dar in costumul Armani luat cu bani din seiful lui, amplasat in palatul cumparat din banii luiHmm!!

Unele hahalere nu inteleg insa cum vine treaba. Comunistul de Isarescu, guvernatorul Bancii Centrale, ii contesta tocmai ceea ce ii este lui mai sfant: banii! Banii lui munciti cu sudoarea miilor de oite ce au transpirat in verile comuniste ca sa ii dea lui lapte, branza, cas si…oua. Din pacate, pentru el, precum in bancul cu uliul, cu cat mai mari ouale, cu atat mai durerosa aterizarea.

Nici in cel mai urat dintre visele sale, nabadaiosul lider de galerie nu si-a inchipuit ca va avea parte de un tratament atat de umilitor. Sa stie ca de fapt dosarul sau a fost instrumentat de o femeie, i-ar crapa cel putin un o…braz.

Isarescu si consiliul de administratie nu au facut decat sa contrasemneze avizul nefavorabil dat de comisia de autorizare. In locul lui as fi spus ca am pierdut banii la jocuri de noroc decat sa admit ca am cheltuit sute de mii de euro pe consultanta si salarii oferite unor bancheri profesionisti ca sa obtin un mare Nimic.

Nici o contestatie nu ii va aduce lui Becali visul mai aproape. Dar sunt convins ca nu va renunta. Unii oameni pur si simplu nu stiu cand sa se opreasca. Si ce sa ii opreasca daca orice pierdere nu este prea mare pentru a-i saraci?!

Orgoliul imbogatitilor tranzitiei este ca untul pe paine. Oricat de mare ar fi felia de paine, untul tot o acopera. Recunosc ca nu este cea mai potrivita comparatie pentru a sugera aspectul maladiv al oniricelor ambitii ale marelui “eu”. Dar nici nu era cazul. Pentru ca fiecare are imaginea pe care o percep cei din jur si nu neaparat cea pe care si-ar dori-o.

Lui Becali, si nu este singurul om de afaceri care vrea sa isi spele imaginea prin proiecte investitionale de impact, ii este greu sa isi depaseasca conditia.

Nici poza de invingator cu talpile infipte una in emblema Stelei, cealalta in efigia partidului, nu ii schimba statutul. Sa fi agatat crucifixuri de gardul fostelor firme de stat achizitionate in ultimii ani si tot nu ar fi avut sorti de izbanda in fata plutonului de executie al BNR.

Ca sa fie mai convingator, ar putea incerca sa urmeze un sfat preluat dintr-un scheci al lui Toma Caragiu: “Fa-ti icoane pe sticla la Foto Buzesti sa vedem cine ti le cumpara!”.

Gigi banc (cu “b”mic si “c” mic) are si un talc. Mai devreme sau mai tarziu, banii murdari iti pateaza si imaginea. Si nu de imaginea publica se sinchisesc cei ale caror nume le vedem aproape zilnic invocate ca mama sau tata al nu stiu carui scandal. Ei se feresc, tot vorba lui Toma Caragiu, “ca subsemnatul de tamaie”, de momentele in care trebuie sa spuna cum au facut urmatoarele milioane…dupa primul.

Nu vi se pare interesant ca nu fiscul l-a dovedit pe Becali? Ca nu DNA-ul l-a “captusit”? Ci o institutie care nu l-a cautat sa il ia la intrebari.

El, din initiativa lui s-a dus si a cerut sa ii fie recunoscute meritele de onest om de afaceri. Fara succes. Daca ar fi mai multe institutii precum BNR-ul anului 2008, cu siguranta vor mai iesi la suprafata controversati oameni de afaceri care, asemenea lui Gigi, vor incerca sa demonstreze ca si-au schimbat naravul, nu doar blana, intiind business-uri onorabile.

Din pacate, nu mai sunt alte institutii de supraveghere si reglementare ale pietelor financiare care sa fie atat de bine protejate de imixtiuni ca BNR. (Chiar si Bancii Nationale i-a luat insa mult timp pana a ajuns la gradul de impenetrare din ziua de azi!)

Comentariu de George Vulcanescu