Masurile anticriza, pene de rata calitatea a doua

Planul de relansare economica anuntat de Comisia Europeana seamana cu o galetusa de nisip si un tarnacop date unui pompier pentru a stinge un mare incendiu.

Am preluat figura de stil de la Toma
Caragiu din monologul “Toma si baletul”. In acelasi scheci, inegalabilul
actor reproducea un crampei din societatea romaneasca de acum 30 de
ani, nu cu mult diferit fata de ziua de azi.

Organizatorii unui spectacol
de revista hotarasc sa imbrace balerinele in pene a la Moulin Rouge.
Cel mai putin avizat, dar si cu pile, este desemnat sa contracteze materia
prima din strainatate. “A stat trei luni cu diurn? in fulgi vest
?i a adus o ton? de… plummes. Plummes, pene de ra?? calitatea
a doua, pe care le putem lua prin virament de la Crevedia.”

Cam asa as caracterizaplanul de salvare
a economiilor UE propus de la Bruxellles: pene de rata si nu plummes
(pene in limba franceza) cum ne este prezentat in toate comentariile.
De ce? Pentru ca nu vad diferentele majore dintre solutiile identificate
de actualul guvern si cele prefigurate de Bruxelles. In esenta, principiile
de baza sunt aceleasi.

Incurajarea consumului prin cresterea puterii
de cumparare si sporirea increderii in stabilitatea economiilor prin
relaxare fiscala si interventii pe piata monetara. Aceste politici sunt
insotite de masuri de protectie sociala, stimulente pentru crearea de
locuri de munca, orientarea creditarii catre economia reala, suplimentarea
fondurilor europene, sprijin financiar pentru trecerea la era “low-carbon”,
reconversia industriei auto etc.

Seamana in linii mari cu ceea ce propunea
actualul prim ministru. Evident, exista si diferente. Sunt insa convins
ca, daca textul Comisiei Europene, adaptat pentru Romania, ar fi venit
din partea oricui ar conduce tara asta, nu ar fi scapat netaxat de adversarii
politici. Avand girul unei autoritati a Uniunii Europene, planul anticriza
nu a mai starnit nici un Gica Contra. Si pentru politicienii nostri,
sau mai ales la ei, functioneaza principiul “orice produs de import
este mai bun decat al nostru”.

Oare? Planul relansarii economiilor europene
este atat de viabil pentru Romania? Nu voi detalia fiecare capitol in
parte. Textul original poate fi consultat printr-o simpla interogare
pe Google. Ma voi raporta doar la o cifra. Asta dupa ce am remarcat
ca doua zerouri au starnit un entuziasm general.

200 de miliarde euro! O cifra ce a facut
sa vibreze microfoanele, laptopurile si pixurile celor ce au transmis
primele informatii referitoare la solutiile de relansare economica propuse
de Comisia Europeana.

Las la o parte orice comparatie cu planul
de redresare al SUA. Mergem pe ideea ca la americani buba este mult
mai mare si efortul financiar al americanilor este in consecinta. Planul
de relansare al economiilor europene se axeaza, totusi, pe un impuls
bugetar important.

Dar sa vedem ce reprezinta cifra
care a provocat vii emotii. Aproape 170 miliarde de euro provin din
extensia cheltuielilor bugetare iar restul, de 30 miliarde, din fonduri
comunitare. La acestea se vor adauga banii de la BEI si BERD, banci
ce vor fi recapitalizate cu zeci de miliarde de euro. Intarirea celor
doua institutii financiare europene va constitui si un stimulent pentru
afluxul investiilor private.

Nu este insa clar de unde vor veni si unde
se vor duce cele 170 de miliarde euro. De nicaieri si de niciunde. Sunt
bani pe care guvernele decid sa le lase la dispozitia contribuabililor
pentru a creste puterea de cumparare a acestora. Sau pentru a intari
puterea financiara a companiilor in contextul actual. Implicit pentru
a mentine si, in perspectiva, a crea noi locuri de munca.

Asa cum, de
exemplu, reducand TVA, guvernul britanic mizeaza pe scaderea preturilor
si totodata pe cresterea vanzarilor agentilor economici, cu toate beneficiile
ulterioare in plan economic si social. Deci, pe de o parte nu sunt bani
comunitari, pe de alta parte trebuie ca bugetele tarilor care acorda
facilitatile fiscale sa fie suficient de consistente ca sa poata suplini
absenta acestor venituri. Ceea ce nu e cazul Romaniei.

Cunoscand faptul ca bugetele tarilor
membre au grade diferite de toleranta la stimulentele fiscale, presedintele
Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, atrage atentia: “Toata lumea
sufera de pe urma crizei si toata lumea are nevoie de un tratament.
Dar nu toti au nevoie de aceleasi medicamente”. La boli diferite,
retete diferite.

Si, ca lucrurile sa fie clare, la capitolul “Politica
bugetara” se mentioneaza: “stimulentele bugetare trebuie sa tina
cont de pozitia fiecarui membru in parte. Acele state care s-au folosit
de avantajul conferit de vremurile bune pentru a finanta economia din
bani publici intr-un mod sustenabil, ingrijindu-se in acelasi timp sa
se plaseze pe o pozitie superioara a competitivitatii, vor avea mai
mult spatiu de manevra acum.

Pentru acele state membre, in special din
afara spatiului monedei euro, care au de facut fata unor semnificative
dezechilibre externe si interne, politicile bugetare trebuie sa isi
propuna sa corecteze aceste dezechilibre.” Cu alte cuvinte, daca va
puteti permite sa acordati facilitati fiscale este ok, daca nu, mai
bine abtineti-va. O dovada ca UE nu este preocupata de cei care nu isi
pot purta singuri de grija.

Este si un avertisment, corect in multe
privinte, dar si o insulta. De ce? Pentru ca Romania si-a facut in linii
mari temele. Acum, dupa ce ne-am opintit sa obtinem performante economice
fara precedent, nu putem sa utilizam parghiile puse la dispozitie pentru
ca (nu-i asa?) nu am finalizat reformele structurale.

Libertatea de miscare a Bugetului este
fundamental limitata. Moneda noastra nu este euro. Ceea ce cumparam
din UE se numeste import, iar imprumuturile de pe piata bancara reprezinta
in mare parte credit extern, care a sustinut, in final, economiile occidentale.
Daca bancile romanesti ar fi avut filiale in statele membre prin care
sa finanteze achizitiile de produse romanesti, am fi putut vorbi de
un oarece echilibru.

Sau macar daca exporturile noastre ar fi fost la
un nivel mai ridicat. Nu am prea avut produse competitive, in schimb,
am iesit tare la export cu forta de munca. Miliardele de euro trimise
anual de muncitorii romani din strainatate au reprezentat un export
mascat. In realitate, el nu a facut decat sa sustina consumul axat pe
import.

Sigur nu ar fi fost mai bine fara ei, dar nici nu am fructificat
eficient oportunitatea. In cazul in care economia reala nu va ajunge
in scurt timp sa compenseze prin exporturi scaderea ritmului transferului
de la romanii “ de afara”, deficitul extern va fi tot mai greu de
acoperit. Si cum va sprijini UE statul roman pentru a face fata unei
situatii critice?

Culmea este ca prin masurile preconizate
ar trebui sa iesim si intariti. Ca sa respectam si Agenda Lisabona.
De parca nu le avem noi pe ale noastre, mai apare o problema pe care
tocmai Planul ar putea sa o creeze. In 2009, cota unica ar putea fi
anihilata de masurile de relansare propuse miercuri. Magnetismul pentru
investitiile straine se va pierde daca de fapt stimulentele vor fi implementate
doar in Vestul Europei.

Nici daca Romania si-ar putea permite facilitati
fiscale mai mari decat ale tarilor europene, acest avantaj competitiv
nu ar mai fi suficient. Banii din Romania sunt mult mai scumpi decat
in zona euro. Exista o trimitere in textul oficial prin care statele
sunt invitate sa se preocupe de “revenirea la un nivel normal de creditare
si sa se asigure ca reducerea dobanzilor bancilor centrale este transferata
imprumutatilor”. Cum? Nu se stie. Obisnuinta bancilor comerciale din
Romania de a transfera clientilor toate costurile nu are, deocamdata,
leac.

Nu am reusit sa identific acea cale de
urmat pe care o traseaza Planul anticriza si care sa justifice un titlu
de genul: “Planul anticriza, o uriasa oportunitate pentru Romania”.
Nu am vazut asa ceva. “UE ne invata dar nu ne baga in traista” este
mai aproape de realitate. Planul de masuri pe partea de stimulente bugetare
este aplicabil doar cu riscuri majore. Neacoperite de UE, nici macar
cu „plummes” .

O analiza de George Vulcanescu.