Scurtul drum de la darnicie la executarea silita

Nici nu apuca sa treaca data scadenta a unei rate ca hartia de atentionare a si plecat. Frazele intinse, scrise la intimidiare, intr-un limbaj avocatesc, contrasteaza puternic cu familiarismele din invitatiile ce indemnau la tot pasul sa contactezi un consultant pentru a lua un imprumut.

“Figurati in evidentele noastre cu restante intre 0 si 15 zile. Va reamintim ca nerespectarea prevederilor contractuale indreptateste banca sa demareze procedurile de executare silita in vederea recuperarii sumelor datorate. Va aducem la cunostinta ca potrivit reglementarilor in vigoare veti fi raportat ca debitor in baza de date a Biroului de Credit, dupa 30 de zile de la data scadentei.”

Asa incepe o instiintare de doua pagini ce se incheie invariabil cu formula “Cu aleasa consideratie” dar nesemnata. Semn ca, in banca, de partea urata a lucrurilor se ocupa o masina fara suflet. Un leu sau o ora este tot aia cand vine vorba de restante.

Au trecut vremurile in care, mizand pe acuta necesitate de finantare a romanului, bancile s-au intercut in gasirea celor mai insidioase metode de crestere a indatorarii populatiei. Declansarea crizei financiare mondiale a pus insa capat competitiei pentru cresterea cotelor de piata, provocand o reevaluare a calitatii portofoliilor de credite.

Avertismentele privind periculoasa crestere a creditarii, mai ales pentru persoanele fizice dar nu numai, tind sa fie confirmate de realitate. Pe fondul cresterii somajului, in prezent, numarul imprumutatilor il va depasi cu mult pe cel al salariatilor. Cine ar fi anticipat totusi ca mai curand pensia de la stat, decat salariul, isi va pastra puterea de cumparare in 2009?!

In acest timp creditele acordate cu larghete pentru proiecte speculative, nu doar imobiliare, incep sa isi scoata la suprafata viciile structurale.

Debalansarea costurilor imprumuturilor din cauza deprecierii monedei nationale si scumpirii finantarii a determinat o majorare de trei ori a ponderii neperformantelor din total credite, in trei ani. La sfar?itul anului, indicatorul  a ajuns la distanta de 4 puncte procentuale fata de nivelul de 10%, considerat periculos pentru stabilitatea sistemului bancar.

Astazi, campaniile furibunde de marketing concentrate pe plasarea “fara numar” a creditelor sunt inlocuite de campaniile de imagine ale bancherilor. Leit motiv-ul formulei soft de exprimare cand vine vorba de recuperarea debitelor este de tipul: “bancile nu sunt agentii imobiliare, deci nu au interesul sa vanda casa nimanui”, “bancile se afla intr-un parteneriat cu clientii lor de aceea nu este in interesul lor sa se ajunga la executarea silita”, “bancile cauta impreuna cu clientii solutiile cele mai potrivite pentru restituirea imprumuturilor” etc.

Campania de recastigare a perceptiei favorabile se desfasoara si pe planul relatiei bancilor cu autoritatea monetara. Pozitia BNR este asociata intransingentei. Pasamite bancile ar fi mai indulgente cu clientii, dar nu le permite BNR! Precum mama care da vina pe tata cand nu vrea sa il lase pe copil sa mearga in excursie.

Un exemplu: propunerea facuta de catre bancheri de prelungire de la 90 la 150 de zile a termenului de la care banca poate sa apeleze la procedurile de executare silita. 

De fapt, propunerea referitoare  la decalarea termenului privind executarea silita nu are acoperire in practica. In realitate, procedurile de executare silita pot fi introduse oricand (dovada citatul real din deschiderea comentariului). Deci mult mai rapid decat cele 90 zile invocate. Cum la fel de bine banca poate sa nu apeleze deloc la aceasta forma de recuperare a unei creante!

Decizia de instituire a executarii silite apartine bancii. Termenul de 90 de zile are legatura doar cu momentul de la care un credit este considerat neperformant si atunci banca este obligata sa constituie pentru acesta provizioane. Adica sa puna de o parte suma echivalenta pentru cazul in care banii nu vor mai putea fi recuperati.

Cresterea sumelor scoase din bilantul bancii pentru provizionare implica insa recapitalizarea bancii. Or, din aceasta perspectiva, nici un bacher cu capul pe umeri nu are interesul sa prelungeasca “status quo”-ul unui imprumut incert pana cand acesta nu mai poate fi recuperat.

Statistica spune ca interventia in primele 30 de zile poate creste rata de succes a procedurilor de recuperare pana la 90% din sumele datorate, in timp ce, trecerea a mai mult de 90 de zile poate sa scada rata de recuperare la 20%.

O alta propunere la fel de nerealista si de inselatoare este sustinerea ideii de instituire a unui moratoriu pentru suspendarea pe timp de doi ani a platilor ratelor pentru creditele ipotecare. O invitatie mai explicita la indisciplina financiara si “eviscerarea” bancilor nu exista. Orice scenariu privind inghetarea platilor datoriilor scadente ale clientilor bancilor nu tine cont de obligatia institutiilor financiare fata de cea de a doua categorie de clienti, depunatorii.

Nimeni nu poate da o lege pentru blocarea cursului sau pentru controlul preturilor, indiferent de natura bunurilor. Asa cum nimeni nu poate da o lege prin care productia sa fie finantata artificial doar pentru ca prioritatea politica a devenit conservarea locurilor de munca. Faptul ca o banca accepta sa reesaloneze platile unui debitor nu poate fi decat o decizie interna a institutiei respective.

Bancherii trebuie sa nu mai ascunda realitatea: orice derogare de la ritmicitatea restituirii unui imprumut nu este neconditionata si nicidecum gratuita. Nici macar ideea unei suspendari pe termen scurt a restituirii imprumutului nu este credibila. Atentie: pe perioada de intrerupere clientul va continua sa achite, cel putin, dobanda. Daca nici aceasta obligatie nu si-o poate respecta, inseamna ca orice speranta de recuperare a creditului este zadarnica si orice pasuire nu ar face decat sa diminueze sansele de recuperare a datoriei.

Invocarea policitii de recuperare a creditelor in “the easy way” este de fatada. Bancherii au adoptat de fapt “the hard way”. Nu s-au ingrijit de calitatea creditelor la momentul acordarii, dar sigur se vor ingriji de soarta imprumuturilor in derulare. Instiintarile de neplata curg de-a valma. Chiar si cu riscul unor greseli sau abuzuri. Orice suma cat de mica restanta este semnalata in scris clientului bancii in termeni foarte rituosi din care nu lipseste amenintarea cu executarea silita. Volatilitatea acestor vremuri  nu lasa loc de amanari.

O dovada ca bancile nu au intentia sa lase garda jos este si intensificarea activitatii firmelor de recuperare a creantelor, acest business reinflorind din a doua jumatate a anului trecut. Cand afirma ca vor sa caute cele mai adecvate formule pentru a evita executarea silita, bancile vor de fapt sa minimizeze costul recuperarii creantelor.

Altfel, amenintarea este cat se poate de directa. Intr-o perioada in care veniturile scad, cursul creste, iar imobiliarele se duc in jos la fel ca si comenzile producatorilor, bancile nu sunt dipuse sa renunte la marjele de profit. Cel putin la cele pe care si le-au fixat pe vremea cand robinetul creditarii functiona fara apometru.

Un comentariu de George Vulcanescu