Taxa forfecara

Masurile prefigurate pentru asanarea evaziunii fiscale seamana cu mana intinsa a unui cersetor ce tine ascuns la spate un cutit.

Strategia anticriza se rezuma pe a pune accentul pe masuri de forta menite sa instaureze disciplina de plata a agentilor economici. Abordarea poarta, ca de obicei, girul originalitatii romanesti. Dai de buna voie sau iti iau gatul! O milogeala cu iz de amenintare demna de gangurile dintre blocuri.

Deciziile situate in afara reglementarilor europene sunt intotdeauna justificate de particularitatile mediului de afaceri autohton. Cand reglementarile europene vin insa in sprijinul ideilor administratorilor bugetului statului, atunci este invocata alinierea la standardele UE.

Impunerea unui impozit forfetar si eliminarea facilitatilor fiscale care ofereau atractivitate finantarilor prin leasing sunt doua exemple care releva pe de o parte, problemele cu care se confrunta bugetul statului, iar pe de alta parte, dezorientarea care domina politica fiscala.

A spune "actuala" ar fi gresit. Buimaceala in materie de politica fiscala este o constanta a guvernelor postdecembriste. Impozitul forfetar aplicat microintreprinderilor este o proba a non sensului atotstapanitor. Microintreprinderile platesc deja un impozit forfetar, aplicat pe veniturile realizate.

Acesta a fost de 2% in 2007, 2,5 % in 2008 si se cunostea ca va fi ridicat la 3% in 2009. Ceea ce nu se stia este faptul ca va fi suprimat din 2010 urmand ca toti IMM-istii sa fie cotizanti cu aceasta pseudotaxa de solidaritate. La fel cum nu se stie care vor fi categoriile de IMM-isti care vor trece pe taxa forfetara de la 1 mai.

Pana acum doar consultanta de management era "penalizata". Dar lista se va largi. Domnii care astazi se gandesc sa "disciplineze" microintreprinderile nu iau in seama ca acestea nu sunt evazioniste. Microintreprinderile nu se pot sustrage impozitarii pentru ca nu isi pot diminua veniturile.

O factura emisa consemneaza o suma de incasat pentru firma si, in mod automat, aceasta datoreaza un impozit. Apanajul trecerii pe pierderi este doar al microintreprinderilor care au optat pentru plata impozitului pe profit si bineinteles al firmelor care au depasit plafonul de 100.000 de euro si nu mai pot beneficia de impozitarea pe venituri.

Guvernul are de fapt o problema cu firmele care sunt constant pe pierderi. Ministrul de finante afirma ca 80% din companiile din Romania nu platesc impozit pe profit. Dar ceea ce nu spune este care sunt pierderile statului generate de marile companii care se incapataneaza sa ramana pe minus.

Daca ar arunca un ochi pe lista companiilor listate la bursa ar putea sa aiba o imagine mai apropiata de adevar a comportamentului agentilor economici. Ar putea de asemenea sa ii intrebe pe administratorii AVAS sau ai Fondului Proprietatea cate companii acorda dividende.

Inainte de a se grabi sa puna nivelul sumelor incasate la buget doar pe seama proprietarilor de restaurante, ar trebui sa verifice de ce reprezentantii statului in consiliile de administratie sau inspectorii ANAF accepta cu atata usurinta "rezultatele" financiare ale respectivelor companii.

Prin prisma profitului realizat in mod curent de multe mari companii din Romania ai impresia ca investitiile respective au fost facute doar pentru a oferi locuri de munca si a plati contributii sociale. Nu pentru a aduce castig actionarilor. In realitate, majoritarii, straini dar si romanii care si-au stabilit sediile in afara granitelor, au la dispozitie un noian de forme de recuperare a profiturilor, altfel decat pe cale directa.

Intr-un acces de sinceritate un fost sef de la AVAS dadea un exemplu de "how is made". Ducandu-si mana la buzunar el a scos o discheta. "Stiti ce este asta?" - a intrebat el asistenta. Din sala, liniste. "Este know how. Si costa multe milioane de euro."

Era un exemplu ce sugera cum se poate diminua profitul unei mari companii. E mai simplu sa justifici o cheltuiala de milioane de euro decat una de cateva mii de lei noi. Si pentru ca tot nu va reusi sa scoata prea multi bani din impozitarea profitului si nici din taxa forfetara, ministerul finantelor mai vine cu o varianta.

Leasingul se arata a fi o resursa importanta. TVA-ul dedus la leasingul financiar este cel vizat. Trebuie eliminata si aceasta facilitate care mai supara si pe altii din Banca Nationala. Firmele de leasing pun presiune pe cursul de schimb. Au adus bani din afara, au permis romanilor sa isi cumpere masini (straine in special) si sunt responsabile de deficitul de cont curent.

De ce sa verifice agentii fiscului cine si-a luat Ferrari sau Maserati in leasing si cine si-a luat un autoturism sub 20.000 de euro? Cel mai simplu este sa fie eliminata facilitatea TVA si interzisa achizitia prin leasing a masinilor care nu sunt autobuz, camion sau tractor. Mai exista si argumentul ca asa vrea UE si problema este rezolvata. Oare?!

Deci, guvernul nostru a gasit solutia iesirii din criza. Cel putin pentru bugetul statului. Baga in faliment cat mai multe IMM-uri si companii financiare. In felul acesta curata piata, niveleaza competitia si usureaza controalele fiscale. Totul pentru a insanatosi mediul de afaceri. Cat se poate de fals!

Evazionistii de profesie vor continua sa faca ceea ce stiu mai bine. Intr-adevar, cine nu poate sa isi permita sa plateasca un impozit de 500 de euro inseamna ca nu este om de afaceri. Nu exista nici o firma pe lumea asta care sa fie creata sa piarda.

Si daca pierderile persista totusi, ea este inchisa. Problema este ca pentru statul roman e mai usor sa ii convinga pe patroni ca ar trebui sa fie milostivi cu bugetul statului, decat sa aplice legea impotriva evaziunii fiscale. Postura de mic intreprinzator nu este pentru multi o optiune, ci un mod de viata.

Dar asta nu mai conteaza. Chiar daca un microintreprinzator isi plateste singur planul de pensii de stat si private, ofera minimum un loc de munca pentru care plateste taxe, isi trece veniturile prin conturile bancilor, achitand comisioane bancare. Si mai plateste si impozit, mic ce-i drept, pe venituri.

Am facut un calcul pentru un SRL, platitor de TVA, cu actionar unic, ce are un venit mediu brut de 2.000 lei pe luna si un singur angajat pe patru ore caruia ii plateste salariul minim pe economie. Aceasta firmulita plateste anual un impozit pe venituri de 600 lei. Cotele aferente contributiilor la bugetele de asigurari de sanatate si sociale se ridica la aproximativ 1.200 lei.

Daca salariatul are studii superioare contributiile cresc la 1.700 lei. Insumat, darile catre stat cu exceptia TVA, ajung la aproximativ 500 de euro anual, adica tot aceeasi suma pe care a "cazut" si ministrul finantelor dupa o saptamana de consultari cu reprezentantii mediului de afaceri. Cele mai multe dintre microintreprinderi functioneaza dupa acest sablon.

In ziua de azi e foarte probabil sa fie multe care nu factureaza de 2.000 de lei pe luna. Pentru ca nu pot sa isi dea salariu, fiind actionari unici, si nici nu ridica dividende ca sa evite impozitul de 16%, proprietarii lor fac tot felul de cheltuieli. Acestea dovedesc ca de fapt, majoritatea microintreprinderilor sunt doar firme de subzistenta.

Patronii lor provin din randul celor nu s-au impacat cu ideea ca ajutorul de somaj este singura sursa de existenta. In acest timp, mari companii nu platesc nici un sfant impozit pe profit sau isi bat joc de angajati carora nu le vireaza contributiile la pensii sau sanatate. Pentru ele impozitul forfetar, fie si de 10.000 de euro, va fi mana cereasca.

Este cu mult mai ieftin decat amenda sau penalitatile pe care l-ar primi de la fisc. Ministerul Finantelor alege varianta impozitului forfetar pentru ca FMI-ul i-a adus aminte ca are aceasta parghie de a aduce intr-un mod facil bani la buget. Nu FMI a creat insa aceasta noua forma de discriminare intre companii!

Nici faptul ca pierderile colaterale ar putea fi mai mari decat castigurile nu pare a schimba optica. Succesul unor asemenea masuri nu poate fi decat relativ. Nici naravul din fire nu are lecuire, nici evaziunea fiscala nu va fi pusa sub control. As vrea sa ma insel si socoteala de la minister sa se potriveasca cu cea din targ.

Dar vazand de la ce au pornit calculele, asa cum arata acum aceasta taxa forfetara ea este mai curand o taxa forfecara. Si nu pot sa nu ma intreb: cat va mai dura pana se va ajunge la concluzia ca Romania nu poate functiona cu o cota unica de impozitare de 16%?

O analiza de George Vulcanescu