Goldman Sachs a afisat un profit peste asteptari in T4

Joi, 21 Ianuarie 2010, ora 17:49
1134 citiri
Goldman Sachs a afisat un profit peste asteptari in T4

Banca de investitii Goldman Sachs, cea mai profitabila firma de brokeraj din istoria Wall Street, a obtinut in al patrulea trimestru un profit peste asteptarile analistilor, dupa ce a redus procentul veniturilor alocate pentru prime si compensatii, relateaza Bloomberg, informeaza NewsIn.

Profitul net din ultimele trei luni din 2009 a fost de 4,95 miliarde dolari, sau 8,20 dolari/actiune, dupa o pierdere de 2,12 miliarde dolari, sau 4,97 dolari/actiune, in anul anterior, cand anul fiscal s-a incheiat in noiembrie, a anuntat compania intr-un comunicat. Analistii estimau, in medie, un profit net de 5,18 dolari/actiune.

Banca a anuntat ca, in 2009, a inregistrat un profit total de 13,4 miliarde dolari, pe baza unor venituri de 45,2 miliarde dolari.

Lloyd Blankfein, presedintele si directorul general al grupului, a mentinut o politica axata pe tranzactionare si investitii cu banii firmei, ca sa o ajute sa isi revina anul trecut din criza.

Rapoartele financiare publicate de Morgan Stanley si JPMorgan Chase & Co. au aratat ca activitatile de tranzactionare au incetinit in ultimul trimestru din 2009.

Chiar daca profiturile de anul trecut au dus la dublarea cotatiei actiunilor Goldman Sachs, banca a devenit tinta acuzatiilor din partea politicienilor, care au sustinut ca directorii au profitat de sprijinul contribuabililor.

 

#Goldman Sachs, # profit, # actiuni , #stiri Goldman Sachs