Fondatorul Google calca pe urmele lui Warren Buffett. Cum vrea sa transforme compania

Luni, 03 Noiembrie 2014, ora 16:00
2472 citiri
Fondatorul Google calca pe urmele lui Warren Buffett. Cum vrea sa transforme compania
Foto: mariosundar.com

Larry Page are planuri mari pentru mamutul Google. Dezvoltarea viitoare a gigantului care domina internetul nu se mai limiteaza doar la acest domeniu de activitate. Noile tehnologii dezvoltate de Goggle i-au aprins imaginatia lui Page, care se declara gata sa impinga firma in alte domenii de activitate.

Intr-un interviu recent acordat publicatiei Financial Times, Larry Page si-a manifestat dorinta de evolua in in acelasi mod in care Warren Buffett si-a construit imperiul Berkshire Hathaway, adaugand noi si noi afaceri firmei initiale. La aceasta ora, Berkshire Hathaway detine si controleaza firme din asigurari, comertul cu bijuterii, transporturi feroviare, constructii si energie. Este insa Page capabil sa ridice un alt imperiu financiar pe scheletul Google, se intreaba analistii publicatiei Wall Street Journal.

Maestul si ucenicul

Page nu si-a ascuns niciodata admiratia fata de Warren Buffett. In 2004, moment din care actiunile Google au intrat pe piata publica, Page si Sergey Brin, cofondatorul Google, au descris evolutia viitoare a firmei folosind citate din interviurile date de Buffett de-a lungul anilor.

Noua reorganizare de la varful companiei indica, de asemenea, o dezvoltare a afacerilor intr-o zona in care si mentorul lui Larry Page si-a dozat o parte din investitii in ultimii ani: in energie. Dupa reorganizare, sub umbrela Google se intrevad trei departamente distincte: Tony Fadell a preluat fraiele afacerilor casnice derulate prin intermediul retelei Nest, Art Levinson se ocupa de dezvoltarea noilor tehnologii medicale aflate in studiu la Calico, in timp ce responsabilitatea pentru departamentul de energie si utilitati i-a fost atribuita lui Craig Barratt.

Evolutii paralele

Cele doua imperii ar putea sa mearga in paralel, daca luam in calcul faptul ca Warren Buffett nu a fost niciodata atras de investitii in sfera IT, lasand un teren virgin de explorat pentru companii precum Google. Page deja se simte destul de sigur pe picioarele sale pentru a emite predictii economice in acelasi stil care l-a caracterizat pe Buffett de-a lungul anilor. Viziunea sa asupra viitorului apropiat include declansarea deflatiei pe masura ce pasii tehnologici aplicati produselor de ultima ora devin din ce in ce mai rapizi, intr-un final pe piata urmand sa reziste firmele care ofera pretul cel mai mic.

La vie en rose

Pentru omul aflat in spatele conglomeratului Google, viitorul are nuanta roz, chiar daca Larry Page admite ca noile tehnologii vor reduce nevoia de personal in diverse sectoare de activitate. Pe de alta parte, un numar mai mare de someri nu trebuie sa fie o sperietoare atat vreme cat preturile reduse vor face viata mai confortabila pentru oricine. Si nu doar viata, ci si mentalitatea noastra despre munca se va schimba, crede Page.

"Cand vom avea computerele care vor vor face din ce in ce mai multe operatiuni, modul nostru de a gandi importanta muncii se va schimba. Este ceva inevitabil", a adaugat Larry Page.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

În contra curentului european, românii s-au îndreptat în 2024 către mașinile diesel: Înmatriculările au crescut cu peste 31%
În contra curentului european, românii s-au îndreptat în 2024 către mașinile diesel: Înmatriculările au crescut cu peste 31%
În timp ce la nivelul pieței auto europene înmatriculările de autoturisme diesel au înregistrat declinuri anuale de 10,6% în primul trimestru și de 18,5% în luna martie 2024, în România...
Google oferă acces gratuit la unele dintre cele mai avansate instrumente de editare foto
Google oferă acces gratuit la unele dintre cele mai avansate instrumente de editare foto
Google a anunțat că va oferi acces gratuit la unele dintre cele mai avansate instrumente de editare foto din Google Photos, care anterior erau disponibile doar contra cost. Începând cu luna...
#Larry Page Google, #Google Warren Buffett, #dezvoltare Google, #model Buffett, #previziuni Larry Page , #Investitii