Ce se mai coace in laboratorul Google

Sambata, 10 Septembrie 2011, ora 13:30
1955 citiri
Ce se mai coace in laboratorul Google

Pe langa proiectele deja consacrate ale Google, inventivii programatori ai gigantului Web lucreaza zilnic si la propriile idei de imbunatatire a experientei utilizatorilor. 

De-a lungul anilor, acestia au dezvoltat aplicatii folositoare precum Google Reader, Google Maps sau Google Trends.

Iata cateva experimente din laboratorul Google care ar putea deveni urmatoarele proiecte importante ale gigantului, in scurt timp.

App Inventor

App Inventor permite utilizatorilor sa-si dezvolte propriile aplicatii de Android.

Nu ai nevoie de cunostinte de programare si, nici macar, de un smartphone cu Android.

Google Fast Flip

Fast Flip este facut pentru utilizatorii care vor sa afle cele mai importante titluri ale publicatiilor dar au foarte putin timp la dispozitie.

Sistemul Fast Flip le permite acestora sa vada cele mai controversate si recente subiecte de pe site-urile de stiri, in cateva click-uri. Design-ul este unul minimal.

Google Googles

Foloseste tehnologia OCR ( optical character recognition). Daca ai vazut un obiect si vrei sa stii exact cum se numeste, poti face o poza cu smartphone-ul iar Google Googles iti va da raspunsul.

Google Googles este urmatorul pas in domeniul cautarilor, depasind cautarile de tip text. Momentan, Google Googles este in dezvoltare.

Google Shopper

Functioneaza la fel ca si Google Googles, dar se adreseaza in principal pasionatilor de cumparaturi.

Daca vezi un obiect intr-un magazin si vrei sa afli review-uri despre el, la ce preturi este vandut in alte magazine precum si obiecte similare, Google Shopper pica la fix.

Google Scribe

Atunci cand te afli in mijlocul unei propozitii si nu stii ce cuvant sa scrii in continuare, Google Scribe ar putea sa-ti fie de ajutor.

Programul iti sugereaza ce cuvinte sau expresii sunt compatibile cu structura propozitiei tale.

#google, #google labs, #google googles , #stiri Google